Drapelul României: albastru, simbol al libertăţii, galben, semn al dreptăţii, roşu, dovadă a frăţiei sângelui
De fiecare dată când călătoreşti în străinătate şi ajungi într-un loc unde sunt expuse steagurile altor ţări, probabil cauţi din ochi tricolorul. Cum este bucuria pe care o resimţi atunci când zăreşti steagul cu roşu, galben şi albastru?
Albastru-cobalt, galben-crom şi roşu-vermion, acestea sunt cele trei culori care flutură vesele în vânt, de fiecare dată când este arborat drapelul. Ceea ce nu ştiai, poate, este că cele trei nuanţe sunt cunoscute românilor încă de pe vremea lui Mihai Viteazul, acestea regăsindu-se pe scuturi şi pe diplomele emise de domnitor. Totuşi, în acea vreme, culorile nu erau alăturate şi nu erau folosite pentru a-i identifica în mod specific pe români. Au mai fost necesare câteva sute de ani, până în secolul al XIX-lea, pentru ca tricolorul să devină simbolul românilor.
Trei culori, însemne de luptă
Momentul care a determinat unificarea celor trei culori sub un steag a fost răscoala lui Tudor Vladimirescu, acesta fiind reprezentat în canafuri şi în picturile care reprezentau acel moment din istoria românilor, considerat unul hotărâtor în renaşterea naţională a României. Alăturarea culorilor nu a fost una întâmplătoare: albastru reprezenta libertatea prin nuanţa cerului, galben era simbolul dreptăţii şi nuanţa ogoarelor cultivate, iar roşu reprezenta frăţia sângelui. Tricolorul, într-o formă apropiată de cea folosită astăzi, a fost adoptat de Alexandru D. Ghica, domnitorul Ţării Româneşti, fiind utilizat pe drapelele de luptă şi pe pavilioanele navelor. Iniţial, ordinea culorilor a fost roşu, albastru şi galben, pe culoarea din mijloc fiind reprezentate stele şi o pasăre.
Drapelul Principatelor Unite
Se mai spune că alăturarea celor trei culori a fost un mod de împăca pe toată lumea. Roşu şi albastru erau culorile care reprezentau Moldova, în timp ce albastru şi galben erau specifice Ţării Româneşti. În timpul revoluţiei de la 1848, tricolorul a fost folosit ca steag revoluţionar, fiind un semn al unirii moldovenilor cu muntenii. Ordinea şi aşezarea verticală a culorilor era cea de astăzi, albastru, galben şi roşu. După ce revoluţia a fost înfrântă, s-a revenit la vechiul steag, însă nu pentru multă vreme. Se spune că, în 1859, pe când călătorea spre Bucureşti, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost întâmpinat la Buzău de comandantul dorobanţilor, care avea asupra sa steagul tricolor. Impresionat de gestul comandantului militar, domnitorul a decretat ca tricolorul să fie drapelul civil oficial al Principatelor Unite, însă culorile erau dispuse orizontal, nu vertical. Tot atunci, pe drapelul princiar al lui Alexandru Ioan Cuza au apărut şi simbolurile celor două principate, acvila muntenească, cruciată şi care purta însemnele puterii domneşti, şi bourul moldovenesc, cu o stea cu şase raze între coarne. Un tricolor asemănător se află astăzi în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României.
Steagul tuturor românilor
Vechiul steag revoluţionar de la 1848 nu a fost uitat, drept dovadă, constituţia din 1866 a decis ca cele trei culori ale Principatelor Unite să fie albastru, galben şi roşu, dispuse vertical. Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi pe cele principare, în timp ce drapelul civil era fără stemă. Mihail Kogălniceanu spunea despre steag: „Drapelul tricolor, cum este astăzi, nu este (...) drapelul Unirii principatelor. El este un ceva mai mult – el este însuşi drapelul naţionalităţii române din toate ţările locuite de români“.
Bine de ştiut! Steagul României seamănă cu drapelul civil al Andorrei şi cel de stat al Ciadului.
@shutterstock
