Începe ziua cu dreptul!

1 47222 original jpg jpeg

Chiar dacă ţi se pare greu de crezut, proverbul care spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă conţine mult adevăr. Testează câteva trucuri care îţi vor înveseli întreaga zi şi te vor face să treci mai uşor peste necazuri.

Pe aceeaşi temă:

9 ponturi ca să trăieşti un secol

5 trucuri ca să începi ziua bineAranjează-te de dimineaţă

Voia bună şi energia din timpul zilei depind foarte mult de starea de spirit pe care o ai de cum mijesc zorile. Începe-ţi ziua cu un duş revigorant,încearcă o nouă coafură şi fardează-te astfel încât toată lumea să te

. Vei vedea că apecierea celorlalţi îţi va da mai multă încredere în forţele proprii.

Chiar dacă de dimineaţă îţi vine să te pui într-un scaun şi să dormitezi până te apucă iar somnul,este bine să ştii că sportul îţi este un aliat de nădejde în obţinerea succesului de peste zi. Nu trebuie să te dai peste cap,ci este de ajuns să faci câteva mişcări care să-ţi trezească pofta de viaţă. De asemenea,nu uita să iei un mic dejun delicios şi să bei multe lichide.

Nimic nu dăunează mai mult stării de sănătate şi psihicului decât o ceartă de dimineaţă. De exemplu,dacă te enervezi la micul dejun îţi strici toată ziua,plus că te poţi şi îmbolnăvi. Pe de altă parte,nu te vei putea concentra cum trebuie la serviciu. Aşa că rezolvă-ţi conflictele după ce-ţi faci tabieturile de dimineaţă. Îţi va fi mai uşor dacă vei avea starea necesară pentru a înţelege şi punctul celorlalţi de vedere.

Terapia cu muzică este foarte eficientă când traficul sau oamenii pe care îi întâlneşti în drum spre serviciu îţi dau bătăi de cap. Nu mai poţi suporta zgomotele? Muzica relaxantă îţi linişteşte psihicul şi te ancorează într-o lume depărtată de nebunia din jur. Reţeta succesului mai cuprinde şi o carte sau o revistă care să te „rupă” de situaţiile sau gândurile îngrijorătoare. Astfel,vei avea putere să-i zâmbeşti zilei care vine şi vei începe cu dreptul ce ai de făcut.



Recente

beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg