Locuri misterioase din lume. Nu există explicaţie pentru cele ce se petrec acolo

1 shutterstock 1096767083 jpg jpeg

Se petrec întâmplări ciudate în fiecare colţ al planetei. Cu ajutorul noii tehnologii, s-au putut explica unele dintre ele, dar multe au rămas fără explicaţie.

Unul dintre locurile misterioase ale lumii este Triunghiul Bermudelor sau Triunghiul Diavolului aflat între Florida, Puerto Rico şi Insulele Bermude. Oamenii de ştiinţă au căutat o explicaţie logică pentru dispariţiile care s-au petrecut de-a lungul timpului în această zonă. Unii cred este vorba despre nişte anomalii meteorologice, iar alţii dau vina pe o activitate supranaturală. În acest perimetru au dispărut în mod misterios 75 de avioane, peste o sută de nave şi a mii de oameni. Legenda Triunghiului Bermudelor începe în octombrie 1492, când Cristofor Columb ar fi văzut o lumină necunoscută pe mare în timpul primei sale călătorii spre Lumea Nouă, cu puţin înainte de a ajunge în Guanahani. Nu există încă o singură teorie care să demonstreze tiinţific cele ce s-au petrecut acolo. Cea mai recentă dispariţie a fost a unei bărci cu 20 de pasageri, pe 28 decembrie 2020. Descoperă şi alte locuri la fel de misterioase ca acesta în cele ce urmează!

Există elfi în Islanda?

Mai mult de jumătate din populaţia Islandei crede cu ardoare în spiriduşi care trăiesc în rocile vulcanice din mediul rural. Unii insulari pretind că văd şi chiar conversează cu familii de spiriduşi. Alţii doar le recunosc existenţa. Se crede că aceştia au o lume a lor, invizibilă, de aceea nu toată lumea este capabilă să-i vadă. Nu numai elfii populează zona. Mulţi cred că trolii şi piticii au fost speriaţi de activitatea umană.

Localnicii au protejat locurile cunoscte ca aparţinând spiriduşilor şi au împiedicat instalarea unor şantiere de construcţii acolo. Unii le-au construit chiar şi case mici în locurile în care se spune că au fost văzuţi. Proiectele de construcţii, inclusiv o autostradă din Reykjavik, au fost suspendate sau mutate pentru a nu deranja comunitatea de elfi despre care se credea că locuieşte acolo. Avocaţii fac lobby pentru elfi de ani de zile, spunând că perturbarea caselor lor ar putea duce la haos. Distrugerea unor maşini şi accidentele rutiere sunt puse pe seama faptului că elfii au fost deranjaţi şi s-au revoltat împotriva oamenilor.

„Fantomele tsunami” din Tohoku, Japonia

Sunt nenumărate poveşti cu fantome în întreaga lume. La baza unora stau întâmplări reale. Una dintre cele mai tragice şi copleşitoare serii de întâlniri cu fantome s-a petrecut în regiunea japoneză Tohoku. Academicienii şi scepticii au încercat să explice fenomenele ca o simplă manifestare a durerii, dar istorisile unora par adevărate.

În martie 2011, un cutremur cu magnitudinea 9 a lovit oraşul de coastă, declanşând un tsunami devastator. Aproape 16 000 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alte 2 500 de persoane au dispărut. În lunile şi anii care au urmat, apariţii ciudate ce păreau a fi ale unor spirite rătăcitoare au devenit tot mai frecvente. Şoferii de taxi conduceau pasageri care pur şi simplu dispărea înainte de a ajunge la destinaţie, lăsându-l pe şofer să plătească tariful. Se spune că unii au fost posedaţi de suflete pierdute. Majoritatea poveştilor se învârt în jurul acestor spirite care cer indicaţii încotro s-o ia sau care doresc să ajungă acasă. O femeie a povestit că a trebuit să explice unui grup de oameni că au murit.

Sunete bizare se aud constant în Taos, New Mexico

O parte din locuitorii micului oraş Taos din New Mexico aud continuu un ţiuit de joasă frecvenţă pe care nu-l pot opri. Este ceva asemănător zgomotului scos de un motor diesel. Fenomenul se întâmplă de la începutul anilor '90. Cei afectaţi de sunet s-au plâns că le afectează activitatea de cotidiană şi nu le permite să se odihnească bine.

Au fost efectuate cercetări în zonă cu ajutorul unor echipamente care măsoară vibraţiile sunetului pentru a determina sursa zumzetului. Nu s-a descoperit nimic concludent. S-a aflat în schimb că nu există un singur sunet identificabil, ci mai multe care par să se estompeze sau să crească în funcţie de locul în care te afli. Mulţi sunt sceptici cu privire la sursa sunetului şi există o mulţime de speculaţii, inclusiv zvonuri despre o activitate paranormală sau extraterestră.

Lumini ciudate se văd în Valea Hessdalen, Norvegia

Timp de aproape un secol, oamenii au observat sfere neobişnuite de lumină în Valea Hessdalen. Luminile păreau să se schimbe în dimensiune şi să se mişte la întâmplare înainte de a dispărea. Unele sfere de lumină erau de mărimea unor maşini. Pentru că locuitorii din Hessdalen le-au văzut de mai multe ori la rând, oamenii de ştiinţă au devenit interesaţi de fenomen, la fel ca pasionaţii de OZN-uri şi scepticii din întreaga lume. Luminile din Hessdalen sunt văzute de aproximativ 20 de ori pe an. Teoriile ştiinţifice rivalizează cu cei care vor să creadă că luminile sunt dovezi ale activităţii OZN-urilor. Cea mai simplă explicaţie oferită este că aceste lumini sunt cauzate de rachete trimise în spaţiu în scop de cercetare.

FOTO: Shutterstock



Recente

michael jackson jpg
Whitney Houston shutterstock 91490768 jpg
Sharon Stone  jpg
Casa Playboy jpeg
vedete in costum de baie jpg
Aishwarya Rai profimedia 0692768910 jpg
Jlo si Marc Anthony jpg
diego maradona shutterstock 2026359395 jpg
serena william instagram 1  jpg
Kanye West Pete Davidson  jpg
Imagine featured clickpentrufemei   sursa Instagram JPG
cafea jpg
lapte jpg
olivia newton john 0 shutterstock 530029375 jpg
William si Kate jpeg
nicole kidman shutterstock 644941192 jpg
Jennifer Coolidge 0 jpg
donna mills si fiica 5 jpg
horoscop bilunar shutterstock 1696467349 jpg
Supermarket jpg