Nostradamus a fost un plagiator? De unde ar fi furat predicțiile

Profetul din secolul al XVI-lea a prezis aterizarea pe Lună, pe Hitler și atacul terrorist din septembrie 2011, din SUA. S-a inspirat oare din operele altora?

Nostradamus a prezis că în 2013 va începe al Treilea Război Mondial jpeg

În vremurile în care a trăit, Nostradamus a prezit moartea plină de agonie a Regelui Henry al II-lea al Franței, lucru care i-a atras atenția soției regelui și a câștigat respectul lui Catherine de Medici. Având în vedere că almanahul său conținea aproape 6.500 de profeții și mai erau în jur de 1.000 trecute într-o operă de-a sa separată, numită „Profețiile” – după cum ne informează History Hit – nici n-avea cum să nu nimerească măcar câteva dintre lucrurile care au urmat să se  întâmple cu adevărat.

OK, Nostradamus a prevăzut anumite lucruri, însă profesorul Rory Coker, de la Universitatea din Texas, e ferm convins că predicțiile lui nu erau deloc originale.  

Nostradamus vedea viitorul atunci când intra într-o anumită transă, cu ajutorul unor ierburi halucinogene, susține History Hit. Cu toate astea, n-a prezis nimic până n-a devenit adult. Primii lui ani de viață au fost cât se putea de obișnuiți. Trăia în Provence natală, s-a însurat, a făcut copii și avea în gestiune un magazin, pe care l-a preluat după ce s-a lăsat de școala de Medicină.

Cel mai probabil a devenit fascinat de ocultism după ce și-a pierdut întreaga familie, atât soția, cât și copiii, în lupta cu ciuma. A început să prezică viitorul în 1547, când avea deja 44 de ani, și și-a publicat scrierile în 1550, după care a devenit faimos, susține History Channel. Dar profețiile chiar îi aparțineau sau le-a preluat de la alții?

Profețiile lui Nostradamus au bază creștină. Ray Comfort, care a scris „Secretele lui Nostradamus”, a evocat asemănările dintre predicțiile lui și ce scrie în Biblie, care cuprinde și amănunte despre cutremure, învierea morților și tot felul de lucruri de acest fel. Nu-i exclus să se fi inspirat din Biblie, însă sursa lui pricinpală pare să fi fost „Mirabilis liber”, o carte plină de profeții adunate de la mai mulți prezicători ai începutului anilor 1500. Conform History Hit, „Mirabilis liber” includea 24 de citate biblice, lucru care ar explica similitudinea dintre oprele lui Nostradamus și conținutul Bibliei.

„Mirabilis liber” a fost publicat, în primă instanță, în latină și a fost menit pentru elevi, nu pentru oamenii de rând din Franța, marele public. Institutul Adam Smith e de părere că, la acea vreme, plagierea nu era „anormală sau ne-etică”. În plus, marele profet s-a inspirat și din texte clasice, ca cele grecești sau romane.

Cei din zilele noastre sunt de părere, în număr tot mai mare, că Nostradamus nu putea vedea viitorul. Cărcotașii susțin că cel mai mare profet din toate timpurile știa că istoria se repetă și folosea, astfel, evenimente trecute pentru a le anticipa pe unele viitoare. Tocmai de aceea profețiile lor au ca subiect evenimente universal, ca foametea, bolile, războaiele, cuceririle și revoluțiile, lucruri care s-au întâmplat în istorie de numeroase ori și se vor mai întâmpla negreșit.



Recente

Claire Danes  foto   Profimedia jpg
Nicola Peltz  foto   Instagram jpg
ceinseamnacanddaruiestiobijuteriesubformadeinimafloaresaucerc jpg
Michael Schumacher  foto   Profimedia jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
56 59 shutterstock 609574721 jpg
Jessie Buckley  foto   Profimedia jpg
Olivia Wilde, Natalie Portman  foto   Profimedia jpg
? ??? ??? ?????? ???? ?? ???????? ????????? ???????  webp
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Emmanuel Macron  foto   Profimedia jpg
featured image (4) jpg
Kevin Costner  foto   Profimedia jpg
Jennifer Garner  foto   Profimedia jpg
IMG 9744 jpeg
Scarlett Johansson și soțul Colin Jost  foto   Profimedia jpg
Jodie Foster  foto   Profimedia jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Profimedia jpg
Valentino  foto   Profimedia jpg
Sylvester Stallone  foto   Profimedia jpg