Parfumul, de la Cleopatra la Chanel

1 77481 original jpg jpeg

Parfumul e o stare, un vis, o promisiune. Înseamnă seducţie, lux, mister şi pasiune. A fost mai întâi apanajul capetelor încoronate, ca să devină un ingredient indispensabil în reţeta frumuseţii moderne.

Esenţe aromatice de leac

Din Antichitatea greco-romană, istoria consemnează esenţele aromatice care se ardeau atât pentru a îndupleca zeii cât şi pentru a grăbi vindecarea diverselor beteşuguri. Nu toţi îşi permiteau însă să ardă parfumuri, doar cei din clasele privilegiate. Regina Cleopatra folosea din belşug uleiuri aromate în ritualul său de frumuseţe.

Alcool şi mirodenii

Când în Europa au pătruns mirodeniile, aduse din ţinuturi exotice şi preţuite mai mult ca aurul, parfumurile a căpătat tonuri de scorţişoară şi de cuişoare. Alcoolul etilic, preparat de arabi, a ajuns şi pe Vechiul Continent – iar în el au fost dizolvate ingredientele aromate, pentru a le păstra aromele un timp mai îndelungat. Oamenii de rând continuau să poarte la gât punguţe cu plante frumos mirositoare, pe post de talisman şi pentru a alunga neplăcutele mirosuri ale corpului.

Apa de colonie, parfumul uşor

Au rămas în istorie şi parfumurile folosite excesiv la Curtea regilor Franţei. Nobilii preferau să nu se spele, căci se credea că apa îi poate îmbolnăvi, şi îşi dădeau la greu cu esenţe aromate. În timpul lui Ludovic al XVI-lea şi a soţiei lui, Maria Antoaneta, a intrat în modă apa de colonie, cu parfum uşor şi proaspăt, ce se obţinea iniţial în oraşul german Köln. Apoi, odată cu revoluţia industrială, au apărut primele esenţe produse în eprubetă, care s-au alăturat celor naturale.

Produsul preferat la vedetelor

Odată cu mişcarea de emancipare feminină, de după Primul Război Mondial, a apărut în scenă celebra Coco Chanel. Aceasta a creat un parfum nemaiîntâlnit, care avea în compoziţie substanţe organice obţinute prin oxidarea unor tipuri de alcool. Peste ocean, vedetele de la Hollywood popularizau mai întâi mărcile fraţuzeşti, apoi pe cele autohtone. Parfumul a devenit tot mai popular, mai accesibil – păstrând însă nota de eleganţă sofisticată şi rafinament.



Recente

Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  sursa foto   Profimedia jpg
Al Pacino și Beverly D'Angelo  foto   Profimedia jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
numerology concept composition jpg
elizabeth taylor jpeg
WhatsApp Image 2026 04 16 at 21 11 43 jpeg
Adriana Lima, Profimedia (2) jpg
Charlize Theron  Profimedia jpg
Tom Hanks si Rita Wilson  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
illustrated rendering twin avatar jpg
Blake Lively  foto   Profimedia jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
vedetă  foto   Profimedia jpg
Charlize Theron, Timothee Chalamet  foto   Profimedia jpg
Patrick Swayze și Lisa Niemi  foto   Profimedia jpg