Povestea lui Tarrare, cel care nu s-a mai oprit din mâncat. „Flămânzilă‟ ajunsese să mănânce cadavre

1 mancacios shutterstock 2010959315 jpg jpeg

În 1772, un cuplu care locuia într-un sat din Franţa a adus pe lume un copil pe nume Tarrare. Iar acest prunc, născut perfect sănătos, a dezvoltat destul de repede o poftă insaţiabilă de mâncare.

Cu toate că, la 17 ani, când cântărea 45kg, arăta cât se putea de normal, mânca adesea echivalentul greutăţii lui, după cum ne informează Medium. Însă părinţii lui erau săraci şi apetitul lui ieşit din comun i-a deteminat să-l abandoneze pe băiat pentru simplul motiv că nu aveau ce să-i mai pună în farfurie.

Totuşi, Tarrare şi-a dat seama că dezavantajul cu care se născuse – pofta lui de mâncare incredibilă – putea fi foarte bine şi un avantaj, îi putea ajuta să facă rost rost de bani şi, implicit, de mâncare. Astfel, a plecat în turneu prin Franţa pentru că toată lumea voia să vadă asemenea ciudăţenie ca el.

Tânărul mânca orice i se punea în faţa ochilor, de la jumătăţi de vacă, până la câini şi pisici, lucru care îi lăsa pe toţi cu gura căscată. Şi, pe măsură ce devenea tot mai faimos, nu numai publicul larg devenise interesat de el, ci şi medicii care voiau să-şi explice fenomenul – cum e posibil ca cineva să nu se oprească din mâncat?!

În ciuda apetitului său imens, băiatul arăta destul de normal. Avea maxilarul puţin deformat de la atâta mestecat şi abmomenul balonat, dar, în rest, era ca oricare altul de vârsta lui. După masă, mergea la toaletă ca dă dea afara tot ce de-abia ingerase şi, de ce nu?!, să facă loc altor bunătăţi. Pentru a-şi ţine în frâu apetitul, consuma chiar şi pietre sau dopuri de plută sau gunoi. După ce l-au examinat îndeaproape, medicii au ajuns la concluzia că Tarrare nu era nebun, ci doar înfometat. Tot timpul!

În 1792, tânărul s-a înrolat în armata franceză. Însă situaţia disperată în care se afla el – care presupunea să se pună la masă extrem de des în fiecare zi – îi distrăgea atenţia de la ce atribuţiuni avea ca militar. La un moment dat, chiar ajunsese să mănânce mâncarea preparată pentru 15 bărbaţi şi, cu toate că i se dădea raţia a patru soldaţi, nu era niciodată suficientă.

Generalul care-l avea în subordine a ajuns la concluzia că Tarrare nu era bun de nimic în armată şi l-a propus pentru spionaj. Ideea acestuia era ca spionul să poată mânca o cutie din lemn, în care se afla un mesaj secret, lucru de care nu era niciun adversar în stare.

Mai mult, Tarrare trebuia apoi să scoată acea cutie la toaletă intactă, exact aşa cum o ingerase, pentru a fi predat mesajul secret forţelor armate franceze. Zis şi făcut! Însă, într-una dintre misiunile lui, tânărul spion a citit chiar el mesajul destinat nemţilor, picând astfel testul. Şi a fost înapoiat francezilor.

Întors acasă, a început să-i implore pe medici să găsească un leac pentru apetitul său non-stop, lucru de care aceştia au fost incapabili. De fapt, Tarrare era şi mai înfometat ca înainte şi ajunsese să bea sângele victimelor din război şi să mănânce chiar cadavre.

Medicul care încerca să se ocupe de cazul lui bizar i-a spus că nu-l mai poate ajuta din moment ce un băieţel de 14 luni dispăruse dintr-un spital din apropiere şi toată lumea îl arăta pe el cu degetul. Nu au existat dovezi care să ateste că Terrare chiar a mâncat un copil, însă nimeni nu mai voia să aibă de-a face cu el şi l-au izgonit din sat.

La patru ani după acel incident, medicul lui a primit un mesaj că era căutat de cineva. Acel cineva era Tarrare, care se afla într-o stare fizică extrem de proastă după ce luase tuberculoză. Tarrare a murit după numai o lună.

După moartea lui, mai mulţi doctori şi-au dorit să facă o autopsie pentru a descoperi de unde venea acea postă de mâncare imensă. Aceştia au descoperit că Tarrare avea un esofag foarte larg şi un ficat şi o vezică masive.

Mai mult, avea şi un hipotalamus extrem de mare, iar acesta este responsabil cu foamea. Mai mult, celebrul mâncăcios nu devenise niciodată obez, în ciua cantităţilor imense de mâncare pe care le consuma, lucru care i-a deteminat pe medici să ia în calcul existenţa unor paraziţi în organismul acestuia.

Foto - Shutterstock