Scrisori perforate şi afumate, pe timp de epidemie. Metoda inedită de a combate virusurile acum 200 de ani
Încă din vremuri demult apuse, mesajele transmise de la om la om au fost sursa unor bucurii bineprimite sau a veştilor mai puţin pozitive. Însă, în timpul epidemiilor, scrisorile au devenit motiv de îngrijorare pentru populaţie, posibil pericol şi presupuneau o manevrare cu atenţie sporită, pentru a nu împrăştia viruşii deja existenţi.
Pe timpul unei epidemii, cei care primesc câte un plic de la poştaş se pot întreba dacă nu cumva obiectul respectiv este contagios şi îi poate îmbolnăvi, fiind manevrat de necunoscuţi înainte de-a ajunge la destinaţie. E o grijă perfect normală în situaţii... deloc normale, precum cele pe care le trăim astăzi sau care au existat şi în secolul al IXX-lea. Înainte de-a exista dezinfectanţi şi tot felul de produse care promit să distrugă orice virus sau microb, oamenii au fost nevoiţi să fie inventivi pentru a se proteja de asemenea pericole cu potenţial fatal. Aşadar, poştaşii americani au început să perforeze scrisorile cu o perie plină de cuie şi-a le afuma ulterior, pentru a nu îmbolnăvi diverse persoane de febra galbenă pe timpul epidemiei de la acea vreme. În colecţia deţinută de Muzeul Naţional Poştal din Statele Unite, o asemenea perie este expusă în Galeria de timbre Willliam H. Gross. Obiectul a fost folosit de Departamentul de Sănătate din Montgomery, Alabama, şi arată mai mult ca o perie de păr înfricoşătoare decât o unealtă medicală, menită să apere sănătatea publicului. Dispozitivul respectiv era utilizat ca un ciocan, pentru a da numeroase găuri în plicuri şi a permite astfel efectuarea procesului de fumigare, considerat măsura optimă de dezinfectare la acea vreme.
Febra galbenă a făcut ravagii în SUA. Între 1702 şi 1800, au fost 35 de focare peste ocean şi, până în 1890, nimeni nu ştia cum se ia şi cum se poate opri sau încetini răspândirea. Serviciul de sănătate publică de la acea vreme a presupus, în 1898, că febra galbenă se lua de pe obiectele atinse de cineva bolnav, de la aşternuturile patului, la haine şi, de ce nu?!, scrisori.
Soluţia propusă de autorităţi era să perforeze scrisorile şi apoi să introducă prin găurile respective gaze precum dioxidul de sulf, pentru a nu mai permite contaminarea. Asemenea practică era la mare căutare pe la finele secolului al IXX-lea. Evident că scrisorile respective aveau de suferit, scrisul de-abia putea fi descifrat, iar mirosul plicurilor afumate era îngrozitor. Dar mai bine să sufere nişte obiecte decât oamenii, nu-i aşa?
Foto - Shutterstock
