Semnificaţiile mărţişorului în lume, de la începuturi

1 73486 original jpg jpeg

În trecut, la 1 martie, chiar înainte de răsăritul soarelui se dăruia un fel de mărţişor copiilor şi tinerilor, atât fetelor cât şi băieţilor. Şnurul mărţişorului, alcătuit din două fire răsucite de lână, unul alb şi altul roşu, simboliza reînnoirea timpului, adică un nou an, şi renaşterea naturii, odată cu venirea primăverii.

Semnificaţiile mărţişorului dat în vechime ducea cu gândul la speranţă şi era oferit în dar persoanelor dragi,ca să le aducă noroc şi prosperitate.

În prezent,doar femeile şi fetele mai primesc mărţişoare,care trebuie purtate cu demnitate pe toată durata lunii martie,tot pentru a atrage belşugul în viaţa lor. În Moldova,însă,fetele dăruiesc mărţişoare băieţilor,împreună cu ghiocei sau alte flori care apar la începutul primăverii.

Mărţişorul datează de mii de ani

Nu o spunem noi,ci arheologii care au descoperit mărţişoare vechi de câteva mii de ani. Acestea au forma unor pietre mici,de râu,vopsite cum altfel?!,dacă nu în alb şi roşu. Înşirate pe o aţă,pietricelele se purtau la gât.

Se pare că cele două culori simbolizau,dacă e să luăm în considerare una dintre numeroasele interpretări,vitalitatea femeii,mai precis culoarea roşie,iar albul simboliza înţelepciunea bărbatului. Astfel,mărţişorul exprima cele două principii unite într-unul singur,puternic şi inseparabil.

Legenda Soarelui şi firele alb şi roşu

O altă poveste despre mărţişor îl are ca personaj principal pe Soare. Semnificaţia firelor alb şi roşu,împletite într-un şnur de care este agăţat un mic obiect face referire şi la momentul când Soarele a coborât pe Pământ prefăcut în fată.

Un zmeu a fost vrăjit de frumuseţea ei şi a luat-o prizonieră. Norocul ei a fost un cavaler voinic care s-a luptat cu zmeul pentru a o elibera. Soarele a luat din nou forma lui şi a urcat din nou pe cer. În urma lui,cavalerul care a luptat pentru salvarea lui şi-a vărsat sângele pe zăpadă. În acel loc,când zăpada s-a topit,au răsărit ghiocei.

Dochia şi cojoacele ei

Se spune că prima zi din luna martie este ziua Babei Dochia şi că aceasta avea o fiică vitregă,care nu îi era la suflet cu niciun chip. De aceea,într-o zi geroasă Dochia i-a poruncit fetei să se spele în râul rece,aproape îngheţat.

Legenda Babei Dochia

Prima zi a primăverii este ziua Babei Dochia. Legenda spune că ea avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarnă geroasă,baba a pus-o să spele în râul rece ca gheaţa. Când era foarte înfrigurată s-a arătat în faţa ei Mărţişor,care i-a dăruti o floare magică.

Baba Dochia când a văzut floarea a crezut că s-a făcut primăvară şi a plecat cu oile ei pe munte. Ajunsă în vârful muntelui,Mărţişor a ieşit în calea ei şi a transformat-o în piatră şi la fel a procedat şi cu oile sale. Se spune că firul mărţişorului este o funie compusă din 365 sau 366 de zile,semnificând zilele anului,şi 1 martie ar fi fost data când Dochia a urcat cu mioarele la munte.

Ce origine are sărbătoarea mărţişorului

Unele voci cred că mărţişorul ar fi apărut în timpurile Imperiului Roman,când Anul Nou era sărbătorit la începutului lui martie,odată cu venirea primăverii. Deopotrivă zeul războiului şi al fertilităţii,mărţişorul era simbolizat prin două culori,albul pentru pace şi roşu pentru război.

De fapt,până în secolul al XVIII-lea a fost sărbătorit Anul Nou în prima zi din martie. Şi la geto-daci începea anul tot pe 1 martie,numai că ei aveau un calendar cu doar două anotimpuri:vara şi iarna. În toate popoarele,mărţişorul simboliza noroc,urări de bine,sănătate,dragoste şi armonie.

Şi în prezent se împodobesc pomii cu mărţişoare

După ce este purtat o lună întreagă,mărţişorul este prins în ramurile unui pom,neapărat fructifer,ca să aducă belşug atât în roade,cât şi în casă. Este foarte important ca cel care prinde în pom un mărţişor să-şi pună o dorinţă.

La noi,prin părţile Moldovei,la începutul lui aprilie sunt mulţi copaci împodobiţi. În zona Transilvaniei,aceste podoabe colorate se atârnă de uşi,ferestre şi chiar de coarnele animalelor domestice,ca să alunge energiile negative.

Ca şi în România,mărţişorul este o tradiţie şi în Republica Moldova şi Bulgaria,Albania,Macedonia.



Recente

Elon Musk  foto   Shutterstock jpg
Heidi Klum  foto   Shutterstock jpg
Snapinst app 476868274 18263160487262401 4026049491872694687 n 1080 jpg
Diabetul a facut o mai puternica  Sursa foto arhiva personala jpeg
shutterstock 2427252529 jpg
Elizabeth Taylor, Richard Burton   Cleopatra jpg
Teddi Mellencamp  foto   Shutterstock jpg
WhatsApp Image 2025 02 06 at 20 58 17 (2) jpeg
Liam Payne, Maya Henry  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  foto   Shutterstock jpg
Jane Seymour, Christopher Reeve  sursa foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2348107513 jpg
Snapinst app 140740023 113607577338054 4686590227810108624 n 1080 jpg
Justin Bieber  foto   Shutterstock jpg
Shannon Doherty, Jason Priestley  foto   Shutterstock jpg
Denzel Washington  forto   Shutterstock jpg
shutterstock 1396778771 jpg
shutterstock 1591421650 jpg
Khloe Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
Angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg