Tangoul, dansul născut din pasiune
Se spune că nicăieri în lumea asta nu se dansează mai bine tango ca în inima Argentinei. Înrădăcinat în tradiţia sud-americană, acest dans înseamnă pasiune şi lasă în urmă emoţii şi trăiri puternice.
Un dans pasional
Este unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite dansuri din lume şi îşi are originea în Argentina,unde este considerat o artă. Când alert,când languros,cu ritmul în doi sau patru timpi şi cu paşii marcaţi,tangoul se dansează în pereche. Presupune mişcări graţioase,precise,adeseori surpinzătoare şi o sincronizare perfectă. Se presupune că numele vine din limba latină,unde verbul „tangere“ înseamnă „a atinge“ – dar unii istorici susţin că este de origine africană. Este un dans de improvizaţie,adică paşii nu sunt stabiliţi dinainte şi nici repetaţi secvenţial. Femeia îşi lasă greutatea pe partener,lăsându-se ghidată fără să încerce să ghicească paşii.
Un concentrat de culturi
Tangoul a apărut pentru prima dată la sfârşitul secolului al XIX-lea,în Argentina şi Uruguay,şi a fost puternic influenţat de comunităţile de sclavi africani. Dansul dragostei,cum a mai fost numit,s-a născut într-un context cultural complex,marcat de valurile de emigranţi care populau oraşul Buenos Aires. Din acest motiv,a suferit şi numeroase influenţe de-a lungul timpului. Fie că erau africani,francezi,italieni sau spanioli,oamenii aduceau o parte din tradiţia proprie şi o transmiteau mai departe prin muzică şi dans.
O plăcere vinovată
La începutul secolului XX,tangoul era practicat în barurile şi bordelurile din cartierele mărginaşe ale oraşului Buenos Aires. Cum,în rândul imigranţilor,numărul bărbaţilor era net superior celui a femeilor,se înregistra o evidentă penurie a reprezentantelor sexului slab. Prin urmare,partenerii de dans erau adeseori de acelaşi sex,adică numai domni. Chiar şi aşa,tango-ul era considerat decadent. Îmbrăţişarea mult prea intimă,atingerea picioarelor şi a trupului erau considerate în acea vreme gesturi vulgare,interzise,drept pentru care dansul avea loc departe de ochii societăţii cu dare de mână.
Din baruri,în casele aristocraţilor
Prin anii ’20,Argentina a devenit o ţară prosperă. Cei mai influenţi sud-americani călătoreau în Europa,iar petrecerile la care participau nu se puteau termina fără un tango. Aşa a intrat dansul în moda saloanelor europene- o fascinaţie pentru bogătaşii blazaţi din marile capitale ale lumii,precum Londra sau Paris. Doamnele şi domnişoarele au început să se îmbrace înroşuşi să îşi scurteze rochiile,pentru a se putea mişca mai bine pe ringul de dans.
Voci celebre
Iubit şi apreciat de toată lumea,dansul dragostei şi-a mărit prestigiul graţie lui Carlos Gardel,vocea de aur a tangoului. Pe melodiile sale au plutit mulţi tineri îndrăgostiţi. Rând pe rând,au apărut şi alte nume sonore,care şi-au pus amprenta asupra muzicii argentiniene. Orchestre cum ar fi Juan D’Arienzo sau Francisco Canaro au devenit definitorii pentru acest gen muzical. Dansul a apărut în filme şi musicaluri de pe Brodway,iar anul 1930 a marcat epoca de aur a tangoului. În timp,muzica s-a schimbat,a devenit mai sofisticată,cu sonorităţi complexe,adesea cu note tragice.
Poezie în doi
Tangoul modern este dominat de compozitorul Astor Piazzolla,care s-a impus printre artiştii lumii graţie inovaţiei aduse acestui gen muzical. Accentele de jazz şi muzică contemporană au dat vechiului tango o haină nouă,care nu s-a mai învechit de atunci. Interpret la bandoneon – acordeonul cu butoane-,aranjor şi conducător de formaţie,el a creat conceptul de „Tango Nuevo“,tangoul nou,ca replică a tradiţionalului dans argentinian. „Libertango“,una dintre cele mai cunoscute creaţii ale sale,se interpretează şi astăzi pe marile scene ale lumii. Alţi artişti şi formaţii de renume,precum Litto Nebia,Gotan Project sau Carlos Libedensky au adus influenţele muzicii electronice în tangoul dansat astăzi.
Ştiai că...
... acest gen muzical argentinian cuprinde trei forme pe care se dansează? Acestea sunt tangoul propriu-zis,milonga şi valsul.
... muzica de tango era interpretată în special de instrumentele cu coarde? Bandoneonul a fost integrat ceva mai târziu în orchestră. Conceput iniţial pentru acompaniamentul muzical din biserici,bandoneonul a fost adus în Argentina la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a devenit un instrument reprezentativ pentru tango.
