De ce nu o vedem pe Kate Middleton cu geanta pe umăr

11 225903017 239839217983753 3503325091949310756 n jpg jpeg

De obicei, oamenii sunt atraşi de tot ce înseamnă familia regală. Kate Middleton este doar una dintre femeile de viţă nobilă pentru care multe doamne şi domnişoare ar face orice ca să-i descopere secretele de frumuseţe. Află că, la acest capitol, normele doamnelor de la Casa Regală sunt la fel de stricte ca oricare alte reguli.

Se ştie foarte clar că membrii Familie Regale au o mulţime de reguli pe care le respectă cu sfinţenie. Printre ele, se numără şi regulile de frumuseţe ale doamnelor cu sânge nobil, de care acestea ţin cont întotdeauna şi care le ajută mereu să arate ca „scoase din cutie‟, la fiecare eveniment important şi nu numai. Iată o parte dintre aceste reguli importante!

Niciodată haine provocatoare!

De regulă, doamnele de la Casa Regală nu au voie să poarte rochii, de seară sau de zi, cu decolteuri adânci şi asta pentru că protocolul regal nu le permite acest lucru. Deşi Prinţesa Diana obişnuia să îmbrace rochii sexy, ea ştia cum să o facă: niciodată într-un mod provocator. Asta pentru a evita să fie prinsă în vreo ipostază scandaloasă de către paparazzi, care o urmăreau pretutindeni.

Citeşte şi: FOTO Povestea neştiută a inelului de logodnă primit de la Kate de la Prinţul WIlliam

Machiajul se retuşează doar acasă

Există anumite reguli de frumuseţe pe care trebuie să le respecte femeile Casei Regale. De pildă, Prinţesa Diana era cunoscută pentru pomeţii roz, cu aspect natural, Kate Middleton pentru machiajul în nuanţe deschise, iar Meghan Markle rar purta machiaj, iar când o făcea adopta tonuri palide. De asemenea, femeile de la Casa Regală nu au voie să îşi retuşeze machiajul în public, deoarece nu ar fi un gest tocmai elegant din partea lor.

Când vine vorba de manichiură, există o regulă pe care toate trebuie să o adopte: purtatul manichiurii scurte şi de culoare naturală, în special roz pal. Se zvoneşte că regina ar avea zeci de nuanţe de roz în colecţia sa cu lacuri de unghii.

Nu au voie cu geanta pe umăr 

Femeile din familia regală nu sunt încurajate să poarte genţi mari, pe umăr. Se presupune că ar trebui să aibă la ele poşete de mici dimensiuni, pentru a-şi ţine mâinile ocupate şi întotdeauna drepte. Expertul în eticheta regală, William Hanson, spune clar: „Scrie în protocolul lor că nu este bine să întinzi mâna către vreun membru al familiei regale, decât dacă mâna lor se întinde mai întâi către tine‟. Aşadar, poşeta poate fi „ salvatoare‟ pentru o doamnă din familia regală, dacă nu îşi doreşte să facă cunoştinţă cu cineva.

Pălăriile sunt necesare la evenimentele importante

În trecut, pentru familia regală, purtatul pălăriilor era o necesitate la fiecare eveniment. Până în anii '50, doamnele erau văzute foarte rar ieşind pe străzi fără o pălărie, deoarece era considerat un „lucru ruşinos‟ ca femeile să îşi arate părul în public. Din fericire, acest lucru s-a schimbat, iar acum pălăriile se poartă doar la ocazii speciale, cum ar fi întâlnirile de afaceri, de Crăciun sau de alte sărbători importante.

Citeşte şi: FOTO De ce poartă femeile din familiile regale pălării? Ce spune eticheta regală

Sursă foto: Pinterest



Recente

Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Cher  foto   Shutterstock jpg
Patsy Cline  Instagram jpg
2 zodii aduc noroc nesperat pe 11 noiembrie  Sursa foto shutterstock 2383712767 jpg