Află secretele de frumuseţe din întreaga lume

1 71201 original jpg jpeg

Timp de secole, secretele de frumuseţe din întreaga lume au fost transmise de la mame la fiice. Acum, unele dintre aceste sfaturi ar putea părea familiare, în timp ce altele pot fi o raritate. Eşti curioasă să ştii care sunt secretele femeilor frumoase de pe glob?

Te-ai întrebat vreodată de ce femeile din Italia au pielea fără cusur,cele din Franţa unghiile lucioase şi impecabile,sau care este secretul femeilor din Pakistan în ce priveşte părul gros,puternic şi mătosos?Secretele călătoresc în timp şi spaţiu. Cu toate că pot fi la îndemâna oricui,există câteva reguli de bază care sunt universale,care pun baza unei pieli perfecte şi peste care nu poţi trece. În primul rând,pielea trebuie să fie mereu hidratată. Bea multă apă,aplică măşti pe bază de ingrediente naturale şi evită produsele de îngrijire care sunt pline de substanţe chimice.

Iată care sunt genialele secretele de frumuseţe din întreaga lume: Femeile din Italia folosesc usturoiul

Bun,vechi şi cu un miros puternic,usturoiul conţine proprietăţi antibacteriene şi antiseptice. Atunci când se confruntă cu afecţiuni ale pielii precum coşurile,femeile din Italia iau un căţel de usturoi,îl curăţă şi-l taie pe jumătate. Apoi freacă uşor pe coş,care se uscă. Acest secret de

italian poate,de asemenea,veni în ajutor când te confrunţi cu căderea părului.

Atunci când  atinge pielea,sucul din usturoiul ustură un pic. Dacă ai pielea sensibilă,nu încerca acest tratament,deoarece poate agrava problema.

Femeile din Franţa folosesc sucul de lămâie pe unghii

Unghiile îngrijite sunt foarte importante pentru orice femeie,iar secretul doamnelor din Franţa pentru unghii puternice şi lungi este sucul de lămâie. Atunci când pe unghii este aplicat mereu lac,acestea pot deveni fragile şi uscate. Pentru a evita acest lucru,în Franţa,femeile înmoie unghiile în suc de lămâie pentru a îndepărta oja,care este mai eficient decât acetona.

Femeile din Pakistan folosesc petale de trandafir pentru buze

Doamnele din Pakistan sunt cunoscute pentru dragostea lor faţă de minunaţii trandafiri. Acestea culeg petale de trandafir,pe care le strivesc într-cantitate mică de lapte pentru a obţine consistenţă sub formă de pastă. Amestecul obţinut îl aplică pe buze pe timpul nopţii şi se spală dimineaţa.

Femeile din Grecia folosesc mierea pentru piele

Cunoscute pentru pielearoz,strălucitoare,femeile din Grecia se folosesc de miere,care are proprietăţi antibacteriene. Amestecă 1 lingură de miere cu una de ulei de măsline. Masează pielea cu pasta obţinută,pe care o laşi să acţioneze 30 de minute,după care clăteşti.

Femeile din Venezuela aplică avocado pe păr

Avocadoul este o sursă de antioxidanţi şi vitamine,care hrănesc,repară şi regenerează foliculii de păr deterioraţi. Pentru un părgros,puternic şi lung,aşa cum îl au femeile din Venezuela,trebuie să prepari o mască din avocado copt. Se pasează bine conţinutul,iar pasta obţinută o aplici pe păr şi o laşi să acţioneze 30 de minute,după care-l speli cu şampon hidratant şi-l clăteşti cu apă din abundenţă.



Recente

WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg
Amanda Batula, Kyle Cooke  foto   Profimedia jpg
Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg