Cum să mergi mai uşor şi mai graţios pe tocuri

1 75060 original jpg jpeg

Marilyn Monroe spunea că e de ajuns să îi dai unei femei perechea potrivită de pantofi pentru a putea cuceri lumea, însă a uitat să menţioneze cât de importantă este graţia în timp ce îi porţi. Chiar dacă unii pantofi sunt incomozi şi îţi este greu să te deplasezi cu ei, te poţi folosi de aceste trucuri pentru a-ţi uşura mersul.

1. Arcuieşte-ţi uşor talpa piciorului

În timp ce păşeşti,dacă simţi că îţi alunecă piciorul din pantofi,arcuieşte-ti uşor talpa,reuşind astfel să ţii pantoful fixat,mai aproape de picior,ajutându-te să mergi mai uşor. Poţi în acelaşi timp să foloseşti pernuţe cu gel,pe care să le aşezi în interiorul pantofului şi înainte de a te încălţa să te dai cu pudră de talc pe tălpi.

2. Imaginează-ţi că mergi în linie dreaptă

Vizualizează o linie dreaptă şi încearcă,pe cât posibil,să nu o depăşeşti. Vei vedea că îţi va fi mult mai uşor să procedezi aşa,decât dacă te-ai uita mereu în jos,în timp ce mergi. Nici nu te-ar ajuta şi nici nu ar arăta deloc elegant.

3. Îndreaptă-ţi coloana

De multe ori,mai ales atunci când te grăbeşti să ajungi într-un loc,deşi eşti pe tocuri,vei avea tendinţa să ţii spatele înconvoiat şi gâtul aplecat,pentru a compensa greutatea corpului. Ţine spatele drept,imaginându-ţi că ai o sfoară deasupra capului,de care tragi. Până te obişnuieşti să stai în permanenţă dreaptă,verifică-ţi postura ori de câte ori treci prin faţa unei oglinzi sau a unei vitrine.

4. Fă paşi mici

Dacă îţi doreşti să ai un mers elegant, atunci nu trebuie să faci niciodată paşi mari, ca atunci când porţi încălţămintea comodă de sport. Asta nu înseamnă că trebuie să mergi foarte încet,ci doar să micşorezi pasul.

5. Păşeşte dinspre călcâi înspre vârf

Cea mai uşoară metodă de a părea că stăpâneşti mersul pe tocuri şi că nu eşti la început,este să calci întâi pe toc,apoi pe vârf,ci nu invers. În acest fel, mersul tău va părea natural, lipsit de efort, cu toate că pantofii pe care îi porţi nu sunt poate cei mai comozi.

6. Alege măsura potrivită

Chiar dacă ai găsit perechea de încălţări la care visai de mult timp, dar nu mai au numărul tău, renunţă la ideea de a face un compromis şi de a ţi-i lua oricum, în ideea că se vor lăsa în timp. Picioarele au oricum tendinţa de a se umfla pe parcursul zilei şi un număr prea mic îţi va face răni şi deplasarea aproape imposibilă.

Sursă foto: www.self.com



Recente

GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg
woman deer pink moon jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg