Gimnast rus, mare susţinător al războiului, a împărţit podiumul cu un ucrainean! Antrenoarea lui: "E patriot!"

1 gimnast rus jpg jpeg

Gimnastul Ivan Kuliak a şocat o lume întreagă sâmbătă, pe 5 martie, când a purtat simbolul războiului rusesc pe podiumul împărţit cu rivalul său ucrainean. Fostul campion la juniori s-a clasat pe locul al III-lea la paralele, la Cupa Mondială din Doha, în timp ce ucraineanul Illia Kovtun a urcat pe primul loc.

În timp ce presa îi fotografia pe sportivii aflaţi pe podium s-a putut observa că rusul avea litera “Z” pe piept, ca simbol al victoriei, dar şi de susţinere a invaziei ruse din Ucraina. Armata rusă a scris această literă pe tancurile cu care mărşăluiesc la război militarii, iar susţinătorii războiului au preluat acest “Z” pentru a-şi arăta sprijinul la adresa lui Vladimir Putin.

Litera “Z” a fost pusă pe costumul rusului în locul în care trebuia să fie steagul rusesc, care a fost interzis de către Federaţia Internaţională de Gimnastică în timp ce toate evenimentele sportive au fost anulate în Rusia şi Belarus tocmai pentru a protesta împotriva războiului ruşilor.

Kuliak (20 de ani) a fost instruit miliar de către armata rusă anul trecut şi se consideră un mare patriot. Politicilenii lui Putin, activiştii şi influencerii care susţin măsurile luate de liderul de la Kremlin poartă, de asemenea, haine sau banderole cu litera “Z”, pentru a arăta lumii întregi că susţin războiul împotriva ucrainienilor.

Ministrul rus de Apărare a emis un comunicat de presă pentru a-i lua apărarea gimnastului rus, în care a precizat că “Z” e sinonim cu “victorie” în Rusia. Cu toate astea, sportivul rus este supus unei anchete disciplinare, în acest moment, după “comportamentul şocant” afişat la Cupa Mondială din Doha.   

"Federaţia Internaţională de Gimnastică confirmă faptul că îi cere Fundaţiei de Etică în Gimnastică să înceapă o anchetă disciplinară la adresa gimnastului Ivan Kuliak după comportamentul său şocant de la Apparatus World Cup din Doha, Qatar”, susţine comunicatul emis de FIG către presă, pe 6 martie.

FIG a luat măsuri împotriva Rusiei şi Belarusului încă din 2 martie, iar, din 7 martie, atleţii ruşi şi cei din Belarus, inclusiv arbitrii şi oficialii acestora nu mai au voie să participe la competiţiile Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.

Antrenoarea lotului de gimnaşti ruşi, Valentina Rodionenko, a declarat, pentru canalul sportiv rusesc Match TV, că litera “Z” purtată de Kuliak a reprezentat un gest patriotic din partea lui.  

“Nu s-a consultat cu noi înainte de-a face acest lucru. A fost, cu siguranţă, o iniţiativă personală. Ruşii noştri sunt nişte patrioţi!”, a ţinut să precizeze antrenoarea Rodionenko.

Foto - Youtube, www.insidethegames.biz



Recente

Elon Musk  foto   Shutterstock jpg
Heidi Klum  foto   Shutterstock jpg
Snapinst app 476868274 18263160487262401 4026049491872694687 n 1080 jpg
Diabetul a facut o mai puternica  Sursa foto arhiva personala jpeg
shutterstock 2427252529 jpg
Elizabeth Taylor, Richard Burton   Cleopatra jpg
Teddi Mellencamp  foto   Shutterstock jpg
WhatsApp Image 2025 02 06 at 20 58 17 (2) jpeg
Liam Payne, Maya Henry  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  foto   Shutterstock jpg
Jane Seymour, Christopher Reeve  sursa foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2348107513 jpg
Snapinst app 140740023 113607577338054 4686590227810108624 n 1080 jpg
Justin Bieber  foto   Shutterstock jpg
Shannon Doherty, Jason Priestley  foto   Shutterstock jpg
Denzel Washington  forto   Shutterstock jpg
shutterstock 1396778771 jpg
shutterstock 1591421650 jpg
Khloe Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
Angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg