Greşeli pe care le facem când alegem sutienul!

1 71968 original jpg jpeg

Noi, femeile, acordăm o atenţie sporită atunci când ne alegem hainele, dar facem acelaşi lucru şi când trebuie să cumpărăm un sutien nou? Ar trebui s-o facem, deoarece multe femei fac greşeli când vine vorba de alegerea celui mai potrivit sutien.

Sutienul este articolul vestimentar feminin esenţial din garderobă,pe care-l purtăm zilnic.Femeile fac foarte multe greşeli atunci când vor să-şi cumpere un sutien nou,pentru că doresc să păstreze asortarea cu restul garderobei,ceea ce este destul de dificil. Mai mult decât atât,purtarea unui sutien nu este de ajuns;acest lucru implică respectarea unor paşi pentru evitarea greşelilor.

Iată care sunt greşelile pe care trebuie să le eviţi când porţi sutienul: Alegerea unui sutien

Multe femei aleg sutienul cu o mărime a cupei mai mare,ceea ce este greşit. Acest articol trebuie ales în funcţie de mărimea ta,pentru că mărimile cupelor diferă de la un brand la altul. Nu sunt toate la fel. Dacă câteodată ţi se potriveşte unul cupa D,altă dată s-ar putea să-ţi trebuiască să alegi E. Totul este în funcţie de brandşi ţara de unde sunt aduşi.

Purtarea unui sutien prea mic

Doamnele cred că purtarea unui sutien cu o mărime mai mică ajută la ridicarea sânilor,dar,de fapt,duce la turtirea sânilor,la lărgirea şi întinderea bretelor.

Materialul din care este confecţionat sutienul

Probabil că te gândeşti la piele,satin sau material sintetic,dar,de fapt,cele enumerate sunt perfecte pentru a fi purtate la o petrecere de seară,nu ziua. Pentru purtarea zilnică trebuie ales unul care să te lase să respiri. Unul din bumbac este perfect,mai ales pentru piele,deoarece o lasă să respire. În plus,se găsesc foarte multe modele,şi într-o varietate de culori.

Purtarea unui sutien vechi

Purtarea unui sutien mai vechi este una dintre cele mai mari greşeli,care pot afecta sănătatea pielii. Chiar dacă este sutienul preferat,el nu trebuie purtat până la nesfârşit,ci trebuie înlocuit cu unul nou. Acum se găsesc foarte multe modele de sutiene,de diferite materiale şi culori.

 Ţine cont de sfaturi  

Atunci când te duci la cumpărături şi vrei să achiziţionezi un sutien,întreabă-le pe cele din magazin despre el. Informaţiile oferite te vor ajuta să faci cea mai bună alegere.

Purtarea aceluiaşi sutien şi spălarea lui

Atunci când sutienul este purtat zilnic,el îşi pierde din elasticitate. De asemenea,când este spălat,pentru a-şi menţine elasticitatea şi croiala,trebuie folosită apă rece.

Credit foto:www.boldsky.com



Recente

Rumer Willis  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
happy joyful blonde woman clenches fists celebrates good result smiles broadly being high spirit makes triumph gesture wears spectacles winter sweater jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Robert Duvall  foto   Profimedia jpg
Margot Robbie  Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
2411040 jpg
James Van Der Beek sursa foro   Instagram jpg
WhatsApp Image 2026 02 06 at 15 56 31 jpeg
vedete la Oscar  foto   Instagram jpg
Zayn Malik și Gigi Hadid   foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek  foto   Profimedia jpg
solar system planet collage jpg
Margot Robbie  foto   Profimedia jpg
Sturla Holm Lægreid  foto   Profimedia jpg
image00002 jpg
Olivia Colman și soțul Ed Sinclair  foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg