Nana Mouskouri, în concert la Sala Palatului!

1 49464 original jpg jpeg

Este oficial! Nana Mouskouri revine la Bucureşti, de data aceasta pentru a urca pe scena Sălii Palatului pentru prima oară împreună cu orchestra ei, pe 4 decembrie.

Îndrăgita cântăreaţă ne-a mai vizitat ţara în anul 2008 pentru o gală caritabilă a UNICEF,iar de data aceasta a ales să susţină un concert live la Bucureşti,dar tot pentru a ajuta UNICEF.

O parte din sumele încasate din acest concert vor fi donate organizaţiei al cărei ambasador este din anul 1993.

Nana Mouskouri este unul din marii artişti ai lumii care a reuşit să scrie istorie în muzica internaţională.

Pe numele său real Ioanna Mouschouri,artista s-a născut pe 13 octombrie 1934 în Chania,Insula Creta. Trei ani mai târziu,ea s-a mutat în Atena unde a urmat mai târziu cursurile Conservatorului.    

În cariera sa de peste cinci decenii a vândut peste 400 milioane de discuri,devenind astfel unul dintre cei mai bine vânduţi artişti ai tuturor timpurilor! Unele dintre cele mai cunoscute melodii al ei sunt:„Amazing Grace”,„Only Love”,„I Have A Dream”.

Melodiile de pe discurile ei au fost interpretate şi înregistrate în multe limbi:greacă,franceză,engleză,germană,italiană,portugheză,spaniolă,ebraică,chineză,mandarină şi maori,fapt ce i-a adus recunoaşterea şi adulaţia milioanelor de fani de pe toate continentele.

După o serie de concerte susţinute în anii 2007 şi 2008,pe două continente,Nana Mouskouri a luat o pauză,iar acum revine în forţă din 4 decembrie,chiar la Bucureşti,pe scena Sălii Palatului.

Dacă vrei să mergi la concertul ei,află că biletele s-au pus deja în vânzare la Librăriile Adevărul,Magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter),Magazinele Flanco,Victoria şi Muzica,Sala Palatului,Librăria Eminescu,Palatul Naţional al Copiilor,Staţia de Metrou Unirii 1. Preţurile sunt:

  • 500 lei (categoria VIP)
  • 400 lei (categoria 1)
  • 300 lei (categoria 2)
  • 200 lei (categoria 3)
  • 150 lei (categoria 4)
  • 100 lei (categoria 5)


Recente

Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg