Se apropie Festivalul Internaţional de Artă a Circului!

1 49427 original jpg jpeg

Magia circului va cuprinde Bucureştiul între 20 septembrie şi 2 octombrie 2011. Cei mici şi cei mari se vor putea bucura de cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Artă a Circului.

Trei dintre cele mai importante circuri din lume vor face senzaţie în rândul bucureştenilor până la începutul lunii octombrie. Şi dacă Bucureştiul este supranumit Micul Paris,în perioada 20 septembrie – 2 octombrie,Circ &Variete Globus doreşte să-i schimbe denumirea în „Micul Monte Carlo”.

Dresuri de animale,acrobaţii,magicieni,jonglerii,costume strălucitoare,adrenalină şi amuzament-acestea sunt ingredientele aduse în competiţie de cei trei concurenţi care se vor lupta pentru „Leul de Aur”.

Circ &Variete Globus a selectat la Festivalul din acest an două circuri celebre din Ucraina (Circul Naţional) şi din Suedia,Circul Scot.

În acest an,va intra în concurs şi echipa Circ &Variete Globus care va prezenta ultima sa producţie,„Destinul Dacilor”,la sediul din Aleea Circului numărul 15,cu care va intra în concurs alături de Circul Scott – Parcul Titan şi Circul Ucrainean – vis a vis de Parcul Drumul Taberei.

Reprezentaţiile Circ &Variete Globus vor avea loc în fiecare zi,de la ora 15.00,la sediul circului,iar spectacolele circurilor internaţionale pot fi urmărite zilnic,de la orele 10.00 şi 18.30.

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Artă a Circului se va încheia pe data de 2 octombrie 2011 cu Gala de decernare a premiilor pentru spectacolele aflate în competiţie. Decernarea premiilor se va desfăşura în cadrul unui spectacol grandios,ce va avea loc la sediul Circ &Variete Globus la ora 15,în care vor fi prezentate filme cu secvenţe din producţiile celor trei circuri participante şi momente artistice de circ şi dans. 

Circuri de renume în festival

Circul Naţional Ucrainean se va amplasa lângă Parcul Drumul Taberei,iar atracţia spectacolului său va fi o dresură de foci. Ucrainenii vor mai avea în concurs dresuri de ponei şi elefanţi şi vor surprinde publicul şi cu salturi acrobatice spectaculoase,contorsionism combinat cu hulla hoop sau triplu salt pe bară rusă.  

Cirkus Scott din Suedia vine cu un spectacol modern,care include numere impresionante cu lei de mare,elefanţi,cai arabi,„roata morţii” şi acrobaţii pe sârmă la mare înălţime,iluzionism,precum şi momente savuroase de comedie. Pentru a aniversa cei 75 de ani ai Circului Scott,colonelul James McScott,unul dintre strămoşii directorului Robert Bronett,va aduce la Bucureşti un cufăr încuiat cu multe chei,care sunt ascunse undeva în interiorul circului. Robert Bronett împreună cu toţi muzicienii,artiştii,animalele şi copiii din public vor căuta aceste chei pentru a deschide cufărul şi a scoate comoara la lumină.

Circ &Variete Globus va prezenta istoria poporului român într-o variantă modernă. „Destinul dacilor” este un spectacol filmic care îmbină dresura de lei cu prezentarea de păuni,cămile,lame şi acrobaţia la înălţime.  

În firul epic sunt prinse impresionante numere de dans ale fecioarelor dace despletite purtând costume aurite,jocul şi obiceiurile fiilor Sarmisegetuzei care ajung la Roma în căutarea prinţesei răpite de soldaţii împăratului.

Numerele de dresură,cele de echilibristică şi cele de jonglerie se contopesc într-un tot unitar,într-un spectacol grandios în care sunt implicaţi peste 50 de artişti,un elefant,trei leoaice şi un leu,căţei,porumbei,căpriţe,ponei,cai,păuni şi pentru care s-a muncit sute de ore. Efortul lor nu poate rămâne fără ecou şi de aceea copiii,părinţii şi bunicii sunt invitaţi la un spectacol de zile mari,un spectacol pentru toate vârstele.

Citeşte despre viaţa oamenilor de circ în „Meseria mea? «Zburător» la circ!"!



Recente

Kendall Jenner jpg
Bruce Willis 1 jpg
Meghan Markle  jpeg
Sabrina  jpg
Georgina Rodriguez  Instagram jpg
ashley graham, sotul si copiii  foto   Instagram jpg
Paris Hilton  jpg
Tiger Woods  sursa   Shutterstock jpg
332377003 3394862050761175 2241624325860106195 n jpg
eveniment lux oameni petrecere jpg
Selena Gomez, Nicola Peltz, Brooklyn Beckham jpg
Mark  jpg
01   coperta cf06 page 0001 jpg
James Bond jpg
George Clooney, Amal Clooney, Angelina Jolie  sursa   Shutterstock jpg
Hobby jpg
Charlize Theron  jpg
Brendan Fraser jpg
Gwyneth Paltrow  sursa   Shutterstock jpg
Christina Aguilera și tatăl ei  sursa   Shutterstock, Twitter jpg