Spectacolele Tango la Cetate continuă şi în iulie

1 75451 original jpg jpeg

Tango la Cetate continuă în luna iulie cu alte două concerte susţinute la Bistriţa, în cadrul Festivalului de poezie şi muzică de cameră (9 iulie, Sinagoga) şi la Biertan, în cadrul festivalului Icon Arts Transilvania (28 iulie, Cetatea Biertan) de binecunoscutul grup Argentango, după succesul primelor concerte din serie din luna iunie, susţinute la castelul Corvinilor din Hunedoara şi în Piaţa cetăţii din Alba Iulia.

Concertele au în centru aceeaşi puternică tripletă argentiniană, formată din Analia Selis (voce), Mariano Castro (pian) şi Omar Massa (bandoneon), cărora li se alătură doi muzicieni români de imensă valoare, Răzvan Suma (violoncel) şi Rafael Butaru (vioară). În repertoriul proiectului Tango la cetate se găsesc tangouri extrem de cunoscute, precum "Por una cabeza" melodie devenită celebră în toată lumea, dar şi câteva tangouri româneşti.

Răzvan Suma: „Au fost primele concerte dedicate repertoriului de tango mai comercial de ArgEnTango. Sperăm ca această idee să ajungă în cât mai multe cetăţi, castele, cetăţi fortificate. Pur şi simplu, de aici a pornit ideea, de la performanţşele pe care le-au obţinut managerii acestor cetăţi şi castele superbe care au dus la refacerea acestora şi intrarea lor în circuitul turistic. Noi aducem tangou-ul acolo unde se cere, iar dacă acest decor medieval a existat cu mult înaintea tango-ului, asta nu înseamnă că noi nu putem să îi aducem o nouă viaţă prin muzică. Este un repetoriu accesibil pentru absolut toată lumea, din care nu lipsesc Carlos Gardel, Astor Piazzolla, nume cheie care aduc publicul la sala de concert. Mai presus de toate, însă acesta este un repertoriu cântat autentic. Să nu uităm că ArgEnTango este un proiect în care sunt trei argentinieni, iar eu sunt pe jumătate adoptat.” 

Analia Selis: „Ne doream foarte mult acest Tango la Cetate, ne doream să aducem această muzică în locurile unde sunt cetăţi şi castele. Pe măsură ce le descopăr îmi dau seama că nu mi-am imaginat că sunt atât de frumoase. În plus, ne bucurăm şi că acest turneu are o componentă umanitară. Suntem asociaţi cu Hospice – Casa speranţei, care se ocupă să facă mai frumoase ultimele zile din viaţă oamenilor care au boli în stadii terminale. Ne-am asociat cu ei, vrem să îi ajutăm, prin donaţiile care se fac în concerte special pentru ei. La primul concert am avut mai multe emoţii, pentur că sunt locuri noi şi este un repertoriu nou pentru o parte a grupului. Sperăm să ajungem de fiecatre dată la public aşa cum am ajuns cu Piazzolla, anul trecut.”

Sursa foto: www.analiaselis.com



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg