Sutienul, piesa care a revoluţionat lumea modei

1 74253 original jpg jpeg

Opiniile istoricilor sunt împărţite. Unii cred că un strămoş al sutienului a fost purtat în urmă cu 2.500 de ani î.e.n. de femeile din civilizaţia minoică. Alte voci spun că originile acestui obiect vestimentar ar fi mult mai vechi.

Femeile luptătoare îşi protejau şi susţineau sânii dezgoliţi cu un fel de sfori legate după gât. Metoda le ajuta pe războinice să le facă invidioase pe inamice.

Nu s-a schimbat nimic în această privinţă timp de câteva milenii,astfel că în jurul anului 285,era noastră,frumoasele grecoaice foloseau aproximativ aceeaşi tehnică. Legau sânii cu un fel de cordon după gât şi îi lăsau dezgoliţi în toată splendoarea lor. Mai mult,după ce a fost inventat primul corset,femeile au profitat din plin de efectul de subţiere în talie,pe care-l oferea acesta,şi de volum,dat sânilor.

Ani mai târziu,egiptencele,indiencele şi femeile din China Antică şi Imperiul Roman au început să se acopere discret în zona bustului cu veştminte sumare.

Sutienul modern,croit din două batiste legate cu o planglică

După sute de ani,în 1889,Herminie Cadolle a inventat o formă de sutien cu bretele pe umeri,nu legat după gât. Şi-a numit invenţia „bunăstare“,din termenul franţuzesc „bien-etre“. Din păcate,nefiind promovat suficient,acest tip de sutien nu a fost bine primit de femei. Câţiva ani mai târziu,Marie Tucek a creat susţinătorul de sâni („breast supporter“),o invenţie formată din pungi speciale.

b2e6cf1e978272e43db0a0bf0883ffea jpg jpeg

În caz că nu ştiai,termenul „sutien“ provine din cuvântul de origine franceză „soutienne“,care înseamnă susţinere. Primul model care a prins bine la public a fost cel inventat de Mary Phelps Jacob,croit din „două batiste legate cu o panglică“. Phelps,poetă şi scriitoare,voia să scape de incomodul corset,aşa că a gândit un model de sutien,care avea să fie sursă  de inspiraţie şi pentru designerii din ziua de astăzi.

Din păcate,acesta nu susţinea sânii,ci mai degrabă îi presa. În timp,s-au făcut schimbări pozitive în privinţa acestui aspect şi au mai lucrat la ceva important,mai precis la mărimi. Sutienele de până la 1928 nu erau personalizate în funcţie de greutatea corporală a femeii şi de dimensiunea cupei sânilor,deci în multe situaţii nu se putea pune problema de susţinere a sânilor,mai ales dacă erau mici.

Aşa că în anul 1928,Ida Rosenthal,din Rusia,a introdus conceptul de mărimi la sutiene,iar acest obiect vestimentar începea să îndeplinească mai multe nevoi ale femeilor.

În prezent,sutienelesunt cu bretele,fără,dublate cu pernuţe sau nu,care se închie în faţă sau în spate,tip push-up,pentru alăptat,bustiere pentru sportive,toate modelele încearcă să ofere femeilor confort,eleganţă şi un plus de încredere în corpul lor.

Însă invenţiile în acest domeniu continuă să revoluţioneze tot ce se ştie despre sutiene. De exemplu,japonezii au creat un sutien care trădează sentimentele unei femei. Dotat cu un senzor care monitorizează bătăile inimii,sutienul inteligent se deschide singur dacă frecvenţa cardiacă depăşeşte o anumită valoare. De asemenea,dacă femeia este îndrăgostită de bărbatul de lângă ea,sutienul emite o luminiţă roz.

foto:dailymail.com



Recente

Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png