Top 7 greşeli jenante pe care le poţi face în trafic

1 76836 original jpg jpeg

Tuturor ni s-a oprit motorul când eram începători şi am pornit din nou la drum însoţiţi de claxoane. Iată cele mai jenante greşeli pe care le poţi face în trafic. Le-ai bifat pe toate?

7. Uiţi semnalul acţionat

Ai muzica tare şi în habitaclu nu se aude că semnalul este activat. Dacă mergi aşa sute de metri, fără să virezi nici stânga, nici dreapta, o să-i derutezi pe cei din jur. Dă muzica mai încet. Sau din când în când, nu ar fi rău să te uiţi în bordul maşinii tale.

6. Nu îţi dai seama că s-a pus verde

Eşti cu ochii în telefon, nu-i aşa? Sau ai oprit prea în faţă ca să mai vezi când se schimbă culoarea semaforului. Cei din spate nu te vor ierta şi te vor sancţiona cu claxoanele de rigoare, pentru că sigur au fost mai atenţi ca tine.

5. Îi tai calea cuiva

Nu l-ai văzut sau ai făcut-o intenţionat? Măcar ai dat semnal ca să frâneze la timp sau ai riscat să provoci un accident. S-au inventat oglinzile retrovizoare, nişte chestii mici care se montează în maşină şi pe părţile laterale ale vehiculului.

Vezi care sunt greşelile care se fac frecvent în trafic pe autoexpert.ro

Credit foto: www.youtube.com



Recente

Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png