Filme şi cărţi care au ghicit viitorul tehnologiei. Aceste previziuni interesante au devenit realitate

2 shutterstock 1808862511 jpg jpeg

Mulţi oameni pot da pronosticuri bune, însă autorii şi scenariştii acestor cărţi şi filme parcă au ştiut că lucrurile pe care le-au scris vor deveni realitate...

Dincolo de calitatea filmelor şi cărţilor, mulţi autor şi scenarişti îndrăznesc să facă previziuni, care devin realitate în timp. Cel mai cunoscut caz este cel al seriei animate „The Simpsons‟ („Familia Simpson‟), când creatorii seriei au prezis multe momente importante din istorie, precum: Preşedinţia lui Donald Trump, victoria Germaniei asupra Braziliei la Cupa Mondială din 2014, accidentarea lui Neymar de la Cupa Mondială din 2014, funcţia de auto-corectare a telefonului mobil etc. Însă, aceste întâmplări nu sunt singurele care au fost ghicite. Există multe cărţi şi filme care au prezis chiar şi multe invenţii tehnologice, care astăzi sunt folosite de milioane de utilizatori. 

Ceasul inteligent

Seria de desene animate Familia Jetson a prezis, în 1962, pe când Steve Jobs era în clasa a doua, invenţia ceasurilor inteligente. În Familia Jetson, personajele aveau ataşate de mâini, mici dispozitive cu ajutorul cărora puteau urmări activitatea altor persoane şi puteau vorbi cu ele. Astăzi, ceasurile inteligente sunt fabricate de multe firme importante şi oferă aceleaşi facilităţi.

GPS

Arthur C. Clarke scriitorul „A Space Odyssey‟ („Odiseea spaţială‟) a prezis în 1956 că oamenii se vor putea localiza oriunde pe harta lumii cu ajutorul unui instrument de dimensiunea unui ceas. Astăzi, Global Positioning System (GPS) este un sistem global de navigaţie prin satelit şi unde radio, care orbitează în jurul Pământului şi transmite semnale tuturor receptorilor aflaţi la sol. GPS funcţionează în orice condiţii meteorologice, oriunde în lume şi este folosit de milioane de utilizatori.

Bluetooth

În romanul „Fahrenheit‟, din 1953, Ray Bradbury a anticipat invenţia Bluetooth. Acesta a descris în paginile cărţii sale căştile fără fir, care permiteau ascultarea unor sunete, fără să mai fie nevoie de cabluri conectate la ureche. La ani distanţă de la apariţia cărţii, tehnologia Bluetooth este folosită pe aproape toate telefoanele şi pe toate dispozitivele, facilitează comunicaţiile de date şi pe cele vocale şi oferă posibilitatea sincronizării între diverse dispozitive.

WiFi

Faimosul inginer electric, Nikola Tesla, a declarat pentru New York Times, în anul 1909: „În curând, va fi posibil să transmitem mesaje fără fir peste tot în lume, astfel încât orice persoană să poată transporta şi să poată utiliza propriile aparate oriunde‟. Fără îndoială, această predicţie a devenit reală, astăzi în întreaga lume milioane de utilizatori fiind beneficiarii acestei tehnologii.

Hoverboard

În filmul „Back to the future‟ („Înapoi în viitor‟) personajul Marty McFly (interpretat de Michael J. Fox) s-a folosit de un mijloc de transport similar hoverboard-ului pentru a scăpa de o grămadă de interlopi. Trei decenii mai târziu, un inventator francez, în vârstă de 40 de ani, a dovedit să scenariştii filmului au fost buni ghicitori. Franky Zapata şi-a legat cizmele la o placă conectată la cinci motoare mici şi de atunci tot mai multe persoane au fost interesate de această invenţie numită hoverboard. 

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg