Zodiile norocoase ale lunii aprilie

1 80702 original jpg jpeg

Luna aprilie va sta pentru mulţi nativi sub semnul norocului. Unora dintre ei le va merge de la foarte bine în sus, chiar dacă ocazional ar putea întâmpina şi mici neplăceri. Află care sunt aceştia!

Taur

Încă de la începutul lunii, îţi vei seta noi obiective profesionale, care te vor ajuta să iei cele mai bune decizii. Norocul tău este că ai pe cineva alături care te ghidează şi îţi spune încotro să te îndrepţi, iar tu o faci pentru că ai încredere. E posibil să primeşti o sumă importantă de bani pe care să o investeşti într-o afacere. Pare o idee bună, dar ai grijă ce parteneri îţi alegi.

Gemeni

Aprilie te ajută să îţi dai seama de persoanele bune din viaţa ta, întrucât îţi va da câteva ocazii în care să observi atitudinea lor reală. Practic, vor exista momente în care cei care îţi vor răul se vor da de gol, iar cei care sunt de partea ta îţi vor sări în ajutor. Tot în aprilie vei avea şi câteva discuţii mai aprinse în familie, care te vor determina să iei o decizie în privinţa relaţiei tale amoroase. Orice vei alege, norocul e de partea ta.

Fecioară

Deşi va fi o lună cam agitată, aprilie va fi de bun augur pentru tine. Primele zile sunt favorabile călătoriilor, aşa că ai putea să îţi iei o scurtă vacanţă, să te detaşezi de toate problemele, după care să revii la realitate. Pe la sfârşitul lunii, vei fi nevoită să faci unele compromisuri în interes de serviciu, însă vei ieşi cu bine din orice conflict. Te pricepi de minune să faci faţă situaţiilor tensionante!

Săgetător

În aprilie, e foarte posibil să îţi schimbi locul de muncă şi să ai norocul să primeşti oportunitatea vieţii tale! Ar fi bine să nu stai pe gânduri nici măcar o secundă, căci această schimbare îţi poate aduce o mulţime de beneficii financiare. Fii sigură pe tine şi arată-ţi calităţile. Nu uita că vei avea şi adversari, care vor încerca să îţi ia locul.

Peşti

În aprilie, vei fi favorizată din punct de vedere amoros. S-ar putea ca acea persoană pe care o tot aştepţi în viaţa ta să apară şi să te ia pe nepregătite. Dacă până acum erai tentată să faci un pas înapoi când auzeai de dragoste, din pricina temerilor, de data asta ai putea să te încrezi în ceea ce simţi. Aminteşte-ţi că sufletul nu minte niciodată!



Recente

photorealistic moon with abstract landscape jpg
Barbara Feltus și Boris Becker  foto   Profimedia jpg
Elton Jonh cu soțul  foto   Profimedia jpg
Demi Moore  foto   Profimedia, Instagram jpg
Kate Hudson  foto   Profimedia jpg
GettyImages 2159194347 jpg
adult meditating with planet view jpg
Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Jennifer Garner  foto   Profimedia jpg
Coperta Revista Click! pentru femei Nr  5 2026 page 0001 jpg
clickpentrufemei ro pexels ahmad syahrir 107128 605408 jpg
Heidi Klum, Tim Gunn  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez cu soțul  foto   profimedia 1067000193 jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
Ethan Hawke  foto   profimedia 1046035703 jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Instagram jpg
Hilary Duff  foto   Instagram jpg
GettyImages 3205682 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
50 51 shutterstock 386168884 jpg