Nunta la noi şi la alţii: tradiţii care mai de care mai bizare
Când vine vorba de tradiţiile noastre şi ale altora de nuntă, există un proverb care le descrie cum nu se poate mai bine: "câte bordeie, atâtea obiceie". Orice căsătorie este pecetluită cu "da-ul" mirelui şi al miresei, dar ce se întâmplă până în acel moment şi, uneori, după, poate fi de-a dreptul surprinzător.
"Vrei să fii soţia mea?" Este întrebarea cu care începe orice căsnicie. Dacă răspunsul este afirmativ, urma o perioadă de logodnă, care avea o însemnătate mult mai profundă în trecut. La noi, când un cuplu hotăra să se cunune, el îi oferea ei un inel, iar ea îi dădea o năframă. Iar promisiunea de căsătorie era pecetluită de logodnă. Însă, cu excepţia inelului, puţine din tradiţiile logodnei se mai păstrează astăzi.
Până nu de mult, logodna se oficia religios, cu şase sau chiar cu 12 luni înainte de nuntă. Astfel, mirii aveau timp să se cunoască mai bine. Ritualul începea cu peţitul fetei, apoi urma acordul familiilor în legătură cu condiţiile nunţii şi cu zestrea fiecărui mire, după care se făcea logodna şi abia apoi nunta. Logodna era pecetluită de preot, cu o slujbă la biserică, fiind sărbătorită cu o petrecere.
Nunta la români
Şi a venit ziua cea mare. Dimineaţa nunţii trebuie să-i găsească pe miri separaţi, fiecare la casa lui. Ziua cununiei începe cu bărbieritul mirelui – simbol al trecerii de la băiat la bărbat – şi cu gătitul miresei, sub supravegherea naşei. Urmat de cavalerii de onoare, lăutari şi de restul nuntaşilor, mirele porneşte spre casa miresei. Aici, îi oferă fetei buchetul de cununie şi pornesc spre biserică, nu înainte de a juca hora miresei, în timpul căreia naşa rupe turta miresei şi o împarte nuntaşilor. Spre sfârşitul ospăţului de nuntă, mireasa este aşezată pe un scaun, în văzul tuturor. Naşa schimbă voalul miresei cu un batic. Astfel, aceasta intră în rândul femeilor măritate. Voalul este oferit unei tinere necăsătorite.
Târgul de fete de pe Muntele Găina
Un alt obicei de amor are loc, de sute de ani, în comuna Avram Iancu din Munţii Apuseni. Este vorba despre Târgul de fete de pe Muntele Găina. Se zice că aici locuia o crăiasă ce avea o găină ce făcea ouă de aur, iar îndrăgostiţii care veneau să-şi mărturisească iubirea primeau câte un ou de aur. Legenda s-a transformat în sărbătoare, ţinută an de an înainte de ziua Sfântului Ilie. Fetele din satele din împrejurimi veneau aici pentru a fi peţite de feciori şi se cununau chiar pe Muntele Găina. Desigur, în ziua de azi, nu mai sunt domniţe de „vânzare“ la Târgul de Fete, dar sărbătoarea continuă cu muzică, cu dansuri, meşteşuguri populare şi cu delicii culinare.
Câte bordeie, atâtea obiceie
Fiecare naţie are ritualurile sale de căsătorie, inspirate din obiceiuri şi din credinţe străvechi. În Japonia, de exemplu, cuplul trebuie să-şi anunţe mariajul în faţa zeilor, mai întâi, pentru a primi binecuvântarea lor.
În India, există credinţa că femeile născute sub influenţa planetei Marte au primit un blestem care le poate aduce moartea viitorilor soţi. Pentru a evita o căsnicie dezastruoasă, acestea trebuie mai întâi să se mărite cu un arbore, pe care ulterior să-l taie.
În Irlanda, există o superstiţie că, dacă în timpul dansului dintre mire şi mireasă, aceasta îşi ridică piciorul de pe pământ, o zână rea o va lua şi-o va duce departe de casă.
La nemţi, există o tradiţie mai ... practică. Aici, în ziua nunţii, rudele mirilor sparg sub fereastra casei acestora o mulţime de farfurii. Tinerii căsătoriţi trebuie să le măture împreună, simbol al muncii în echipă necesară într-o căsătorie fericită.
