Topul celor mai spectaculoşi brazi împodobiţi din lume

1 bradul din rio de janeiro 762470890 jpg jpeg

Simţi bucuria din preajma sărbătorilor de iarnă atunci când cumperi decoraţiuni pentru brad. Împodobirea cu beteala multicoloră, globuleţe şi bomboane devine partea cea mai aşteptată din fiecare an, mai ales dacă ţi se alătură şi cei dragi. Ţi-am pregătit o colecţie de brazi spectaculoşi, pentru inspiraţie în decorarea bradului, unul dintre simbolurile de Crăciun din toată lumea.

Plantele şi arborii care rămâneau verzi tot timpul anului aveau o semnificaţie aparte pentru anumite popoare, deoarece se credea că pot alunga spiritele rele şi pot ţine departe bolile. Egiptenii antici, grecii şi romanii îşi decorau locuinţa sau templele cu ramuri şi plante înverzite tot anul, în semn de omagiu adus zeităţilor sau ca simbol al longevităţii. Tradiţia de a împodobi bradul de Crăciun a apărut încă din perioada secolelor XVI-XVII. La început, oamenii dansau afară, în jurul bradului, iar apoi îi dădeau foc. În ajunul Crăciunului, la 24 decembrie, se sărbătorea ziua cuplului Adam şi Eva, astfel că bradul era decorat cu mere. Mai târziu, coniferul a fost adus în interiorul locuinţei şi împodobit cu ornamente precum lumânări şi benzi din hârtie roşie, nuci, mere şi napolitane.  

Bradul de poveste din Vilnius, capitala Lituaniei  

A primit de mai multe ori titlul de „cel mai frumos brad din Europa“. Construcţia metalică înaltă de 27 de metri este alcătuită din aproximativ 6.000 de ramuri şi peste cinci kilometri de iluminat, fiind vizibilă pentru oricine zboară deasupra capitalei lituaniene. Este amplasat în Piaţa Catedralei şi le oferă vizitatorilor ocazia de a vedea multitudinea de culori ale instalaţiilor. În afară de imaginea sa impunătoare şi strălucitoare, de-a lungul bradului sunt amplasate tarabe pentru târgul de Crăciun. Mirosul de turtă dulce din împrejurimi, atmosfera de sărbătoare, bradul neobişnuit şi cadourile lucrate manual de către comercianţi transformă oraşul într-o poveste.  

Bradul plutitor din Rio de Janeiro, Brazilia  

Oraşul brazilian deţine un pom de Crăciun care pluteşte de-a lungul lagunei Rodrigo de Freitas. Bradul este construit pe o ambarcaţiune plată în fiecare an şi atinge peste 82 de metri înălţime. În 2014, a fost aprins pentru prima dată, în timp ce un foc de artificii spectaculos i-a lăsat pe cei 200.000 de vizitatori cu gura căscată. Pomul de Crăciun plutitor din Rio de Janeiro străluceşte orbitor datorită celor 3.3 milioane de luminiţe.  

Bradul din sticlă de muraniu al veneţienilor  

Insula Murano din laguna Veneţiei este renumită pentru producţia sticlei de muraniu încă de acum câteva secole. Cum se putea să nu fie pomul de Crăciun al insularilor dacă nu din sticlă artizanală? Lucrarea de artă, semnată de Simone Cenedese, a fost instalată pentru prima dată în anul 2006 şi, conform Cărţii Recordurilor Guinness, este cel mai înalt arbore din sticlă din lume, având o înălţime de şapte metri şi o greutate de trei tone.  

Pomul de Crăciun din Centrul Rockefeller 

Bradul din New York este, probabil, cel mai faimos din lume şi nimeni nu-l poate întrece. Datează încă din anul 1933, după ce muncitorii din construcţii au fondat Centrul Rockefeller. În mod obişnuit, pomul de Crăciun are opt kilometri de instalaţie, aproape 29 de metri înălţime, iar în vârf este aşezată o stea din 25.000 de cristale Swarovski. Din 2007, organizatorii au trecut de la becurile clasice la 50.000 de luminiţe multicolore.  

„Cel mai iluminat brad din lume“ se află în Osaka 

Japonezii sunt mândri de bradul lor artificial din Osaka, plin cu aproape 592.000 de luminiţe. În fiecare an, din 2011, organizatorii îşi bat propriul record în privinţa iluminatului. De altfel, pomul de Crăciun din Osaka deţine şi „cel mai mare ornament din fulgi de zăpadă artificială din lume“.  

Spectaculosul pom împodobit din Galeriile Lafayette 

Galeriile Lafayette reprezintă cel mai mare magazin universal din Paris şi singurul care deţine o cupolă în stil Art Nouveau, veche de 100 de ani. În fiecare an, magazinul găzduieşte unul dintre cei mai spectaculoşi brazi de Crăciun şi, de fiecare dată, abordează o altă temă. În 2016, de exemplu, lucrarea intitulată „Arctic“ a artistului francez Lorenzo Papace i-a surprins pe vizitatori. Bradul a fost confecţionat, în întregime, din hârtie reciclată. Tema spunea, de fapt, povestea unei familii de urşi polari care erau ameninţaţi de încălzirea globală.  

FOTO Shutterstock.com 



Recente

Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg