Ajută-ţi părul să crească mai repede

1 46485 original jpg jpeg

Ai încercat toate posibilităţile, dar podoaba ta capilară pare că nu s-a schimbat deloc? Nu te aştepta să-l ai lung peste noapte, însă, cu ajutorul acestor obiceiuri sănătoase, părul tău poate să crească mai repede. Iată cum poţi să stimulezi creşterea părului, dându-i totodată mai mult volum şi strălucire!

Scapă de vârfurile despicate

Primul pas pe care trebuie să-l faci,dacă vrei să-ţi crească mai repede părul,este să dai o fugă la salon,pentru a scăpa de vârfurile deteriorate. Acestea dau un aspect neplăcut părului,plus că în timp se rup şi împiedică dezvoltarea normală a acestuia. Dacă părul tău este drept,ar trebui să fie tuns încât să aibă o lungime uniformă,ca să poată fi tăiate regulat vârfurile despicate. În cazul în care părul tău este creţ,este bine să-l scurtezi în mai multe straturi,astfel că pe măsură ce creşte se va lăsa în jos,pe umeri.

Periază-l cât mai des

Pentru ca părul tau să crească mai repede,circulaţia sanguină trebuie să fie stimulată în jurul rădăcinelor firelor de păr. Prima modalitate ca sângele să circule mai repede în aceată zonă,este să faci cât mai multe exerciţii fizice. Când faci mişcare,inima ta pompează cu viteză sângele şi acesta vitalizează celule din podoaba capilară. De asemenea,este bine să-ţi piepteni părul de la rădăcina până la vârfuri,folosind o perie de bună calitate. Insistă cu periajul asupra scalpului,fără a apăsa prea tare.

Poţi să-ţi masezi scalpul cu uleiuri de ricin şi rozmarin,în timp ce te speli pe cap sau când te uiţi la televizor. Dacă părul tău are tendinţa de-a se îngrăşa prea repede,masajul poate stimula şi mai mult eliberarea sebumului,plus că sporeşte creşterea părului şi îi conferă strălucire. Lasă uleiul să acţioneze peste noapte,pentru ca părul tău să devină lucios şi să miroasă frumos.

Mănâncă sănătos

Expresia „eşti ceea ce mănânci” este cât se poate de adevărată. Acest lucru se observă cu ochiul liber şi în cazul podoabei capilare. Părul tău poate fi mai lung şi plin de vitalitate,dacă ai un regim alimentar echilibrat. Produsele alimentare bogate în vitamina A (produsele lactate,peştele,spanacul,caisele),vitamina B (carnea,bananele,verdeţurile) şi vitamina C (citricele,pepenele,roşiile,cartofii) sunt esenţiale pentru un păr cu adevărat sănătos.

Cu cât este mai lung,cu atât firul de păr devine mai subţire. Prin urmare,tratează-l cu multă grijă,spălându-l în medie de trei ori pe săptămână. Foloseşte şampoane delicate,cu formulă specială pentru tipul tău de păr. Balsamul nu trebuie să lipsească din îngrijirea acestuia,iar cel puţin o dată la jumătate de lună aplică-ţi o mască pentru păr. Încearcă să eviţi,pe cât posibil,uscătorul,ondulatorul,placa,gelurile şi fixativele. Nu îţi prinde părul prea strâns,pentru că rişti să-l rupi.



Recente

Lady Gaga și logodnicul ei  foto   Instagram jpg
Denise Rifai jpg
Kim Kardashian, Lewis Hamilton  foto   Profimedia, Instagram jpg
familia Craciun 29 jpeg
Snoop Dogg  foto   Profimedia jpg
vedete Grammy 2026  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 01 26 at 13 55 33 jpeg
Brian May  foto   Profimedia jpg
Kelsey Parker  foto   Profimedia jpg
RA 010861 JPG
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian si Kris Jenner jpeg
Claire Danes  foto   Profimedia jpg
Nicola Peltz  foto   Instagram jpg
ceinseamnacanddaruiestiobijuteriesubformadeinimafloaresaucerc jpg
Michael Schumacher  foto   Profimedia jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
56 59 shutterstock 609574721 jpg
Jessie Buckley  foto   Profimedia jpg
Olivia Wilde, Natalie Portman  foto   Profimedia jpg