"Am rămas gravidă, dar nu-l iubesc"

Iubitul meu este lângă mine de la 15 ani. M-a plăcut mult încă de la început şi sentimentele sale au devenit şi mai puternice în timp. M-a cerut de curând în căsătorie şi mi-e greu să iau o decizie. Problema este că nu-l iubesc, deşi e tatăl copilului meu.

La 15 ani,chiar înainte să intru la liceu,l-am cunoscut pe Alin,un băiat frumos,brunet,cu ochii albaştri. Locuia la un bloc aflat la câteva minute de al meu şi profitam de orice ocazie să trec prin zonă,să-l văd. Îmi ştia programul şi făcea cumva să ne vedeam de fiecare dată. M-am îndrăgostit de el;erau sentimente pure,de adolescentă.

Îmi aduc aminte şi acum de o iarnă când toţi vecinii de-o vârstă am ieşit afară să ne batem cu bulgări de zăpadă. La un moment dat,am alunecat pe gheaţă şi el m-a ajutat să mă ridic. Nu mă scăpa din priviri,iar mie îmi plăcea că era mereu atent cu mine.

Cu toate acestea,eram confuză:nu ştiam dacă Alin este sufletul meu pereche sau doar un frate protector. Cu această nelămurire am rămas mult timp în minte...

Plângeam pe umărul lui

Într-o zi,Alin a venit însoţit de Cristi,un prieten bun de-al lui,să mă invite la film. Nu avea curaj de unul singur. Fără să vreau,m-am îndrăgostit de Cristi. Relaţia cu el nu a mers,nici cea cu Ştefan,băiatul pe care l-am cunoscut mai apoi. Certurile care mă umpleau de lacrimi mă făceau să pun mâna pe telefon şi să-l sun pe Alin.

Mă asculta de fiecare dată şi mă ajuta să trec cu bine peste despărţiri. După ce reuşea să mă aducă pe linia de plutire şi prindeam încredere în mine,apărea altcineva în peisaj. Ţin minte că la aniversarea de 28 de ani mi-a spus că mă iubeşte mult şi că tot ce îşi doreşte este ca eu să fiu fericită. Ştiam,dar nu-i puteam împărtăşi sentimentele.

Două liniuţe cu bucluc

După o altă dezamăgire în dragoste,braţele lui Alin m-au cuprins din nou şi am simţit că e singurul care mă iubeşte cu adevărat. Pe moment,m-am simţit cea mai fericită femeie că am lângă mine un bărbat fidel,deştept şi frumos.

M-am lăsat purtată de val şi nu mi-a mai păsat de nimic. După o lună şi jumătate mi-am făcut un test de sarcină:„Linu’,au apărut două liniuţe!!!“,am strigat ca din gură de şarpe. „Iubita mea,ce veste minunată!!!“,a venit replica lui sinceră şi caldă. Era fericit. Eu,în schimb,nu mai ştiam ce să cred.

Să accept propunerea lui?

Mai am trei luni şi îmi voi cunoaşte băieţelul. Aştept cu nerăbdare să-l ţin în braţe şi să-i spun că îl iubesc cu toată fiinţa mea. Cred că va fi singurul bărbat căruia am să-i mărturisesc dragostea mea necondiţionată. Nu ştiu ce să fac! Dacă mă mărit cu Alin,copilul meu va fi fericit alături de părinţii lui,dar eu voi sta toată viaţa lângă un om pe care nu-l iubesc.

Dacă aleg să îmi cresc copilul singură,în speranţa că într-o zi va apărea bărbatul lângă care voi fi cu adevărat fericită înseamnă că sunt egoistă? Copilul nu are nicio vină. Şi nici Alin. Dacă-i despart,mă voi simţi vinovată toată viaţa! O femeie face multe compromisuri,mai ales când e mamă...