Ancuţa Maxim: «Aş fi putut muri după cezariană»
La vârsta de 19 ani, m-am căsătorit. Doi ani mai târziu, am rămas însărcinată. Am avut parte de o sarcină uşoară şi-mi doream să nasc natural, dar din cauza mărimii copilului, medicul mi-a recomandat să fac cezariană. Nici nu mi-aş fi putut imagina atunci că în urma unei banale cezariene aş fi putut să-mi pierd viaţa.
Pe 3 ianuarie 2006, am intrat în sala de operaţii. Am fost anunţată că voi fi anesteziată general. În timpul cezarienei, din motive doar de medici ştiute, m-am trezit şi am fost anesteziată a doua oară. Din spusele părinţilor şi ale soţului, operaţia a durat peste o oră şi jumătate.
După cezariană, am avut o hemoragie puternică, pentru că am fost lăsată într-un salon, unde am făcut stop cardiorespirator. Şansa mea a fost că o asistentă de pe altă secţie a venit chiar atunci să-şi viziteze o prietenă, colegă de salon cu mine, şi a alertat medicii. Am fost resuscitată şi mi-am revenit, dar peste câteva minute am făcut al doilea stop cardiorespirator.
A trebuit să fiu intubată şi trimisă în sala de reanimare, unde, după părerea mea, trebuia să fiu dusă de cum am ieşit din sala de operaţii. În cele din urmă, mi-am revenit şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-i mulţumesc lui Dumnezeu că n-a îngăduit ca puiul meu să rămână fără mamă. Nu ştiu dacă voi mai avea curaj să rămân însărcinată, pentru că risc să las doi copii lipsiţi de sprijin matern.
