„Are sânge pe mâini!‟ – Averea oligarhului Abramovici, îngheţată: clubul Chelsea, yachturi şi avioane de miliarde de dolari

1 averea jpg jpeg

Roman Abramovici este unul dintre cei şapte oligarhi ruşi care au primit sancţiuni dure – de îngheţare a averii şi interdicţia de călătorie – din partea statului britanic, în cursul zilei de ieri. Guvernul Marii Britanii a anunţat că deţinătorul clubului de fotbal Chelsea nu mai are voie să facă tranzacţii cu firme sau persoane din Marea Britanie.

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a făcut următoarele declaraţii pe 10 martie: “Nu poate exista un paradis pentru cei care au sprijinit atacul sângeros al lui Putin asupra Ucrainei. Măsurile de astăzi sunt luate în sprijinul populaţiei din Ucraina. Vom fi nemiloşi cu cei care susţin omorârea civililor, distrugerea spitalelor şi ivazia ilegală a aliaţilor noştri”, a conchis acesta.

Averea lui Abramovici se ridică la 12,5 miliarde de dolari, conform celor relate de Forbes, iar printre proprietăţile de lux ale oliharhului se numără o vilă în Kensington în valoare de 150 de milioane de lire sterline, un penthouse în Londra de 22 de milioane de lire sterline şi yacht-uri, avioane private, elicopere şi maşini de lux în valoare de peste 1,2 miliarde de lire sterline.

Cea mai de preţ proprietate a sa este clubul sportiv Chelsea FC, pe care intenţiona să-l scoată la vânzare tocmai pentru a evita blocarea averii sale. N-a mai reuşit să vândă clubul de fotbal, cum n-a reuşit nici să-şi ia banii de pe urma altor tranzaţii imobiliare pe care dorea să le facă. Mai mult, clubul său sportiv are interdicţia de-a mai vinde bilete la meciuri, de-a cumpăra noi jucători şi de-a ţine deschis magazinul de suveniruri.  

Yachturile lui de lux – Solaris, în valoare de 430 de milioane de lire sterline şi Eclipse, de 540 de milioane de lire sterline – au reuşit să scape de rigorile guvernului britanic, aflându-se fiecare la mare distanţă de ţara în care locuieşte Abramovici.

Miliardarul a cumpărat recent cel mai scump avion privat din lume, un Boeing 787-8 Dreamliner, în valoare de 264 de milioane de lire sterline, după cum ne informează Forbes. Acesta a putut fi zărit în Dubai acum o săptămână, în timp ce Gulfstream G650ER, avionul său de numai 50 de milioane de dolari, se afla în Ankara, Turcia, acum şase zile.  

Omul de afaceri şi apropiatul lui Putin mai are şi nişte supermaşini evaluate la 16 milioane de lire sterline, care sunt în Maria Britanie. În garajul său se află, printre altele, un Porsche 911 GT1 Evo, un Ferrari FXX, un Aston Martin Vulcan şi un Maserati MC12 Corsa. Cel mai costisitor autovehicul al său este un Pagani Zonda R, care a costat 2,5 milioane de lire sterline. Numai 15 astfel de maşini au fost construite în întreaga lume!

Abramovich are şapte copii cu două foste soţii. Cel mai mare, Anna, are 29 de ani şi locuieşte în New York după ce a absolvit Universitetea Columbia, specialitatea Filosofie. Iar Arkadiy, de 27 de ani, este un om de afaceri de succes, care are investiţii majore în industria gazelor.

Sofia, de 26 de ani, locuieşte în Londra şi este onsiderată “oaia neagră” a familiei. Ea a postat un mesaj pe Instagram în care îl ataca pe Vladimir Putin pentru invazia Ucrainei. Rămâne de văzut care vor fi consecinţele gestului ei periculos, având în vedere apropierea tatălui ei de liderul de la Kremlin, care a făcut posibilă creşterea averii lui Abramovici de-a lungul anilor la nişte sume colosale.

Arina, de 20 de ani, şi Ilya, de 18, sunt mai puţin cunoscuţi. Iar Aaron, 11, şi Leah Lou, 7 ani, s-au născut amândoi în New York şi nu sunt expuşi sancţiunilor pe care le-a primit tatăl lor oligarh.

În momentul de faţă, nu se ştie unde este Abramovici. Se pare că ar fi fost recent în Belarus şi ar fi încercat să negocieze încheierea războiului din Ucraina. Îngheţarea averii fabuloase a oligarhului rus este una dintre pedepsele aplicate de guvernul britanic unuia dintre cunoscuţii lui Vladimir Putin. Nu degeaba s-a scris în presa britanică: "Roman Abramovici are sânge pe mâini!" Totuşi măsurile luate vor avea efectul scontatt? Rămâne de văzut!

Foto - Shutterstock



Recente

RAP007771 JPG
featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg