Bruce Willis aproape a cumpărat un oraş întreg. Acolo a investit milioane de dolari, dar afacerile lui au eşuat
Cu o avere impresionantă, actorul Bruce Willis a decis în anii '90 să cumpere orăşelul în care locuia pe atunci, cu Demi Moore, şi să îl transforme într-un paradis. Ce a făcut actorul cu banii?
Bruce Willis, în vârstă de 66 de ani, deţine în conturi aproximativ 145 de milioane de dolari, iar pentru veniturile câştigate în anul 2021, Willis ocupă locul 1 în clasamentul „Celor mai bine plătite vedete din 2021‟, al revistei People with Money. Dacă în anul 2019, cariera actorului părea să fi ajuns într-un impas, el a revenit glorios şi a strâns în perioada noiembrie 2020-noiembrie 2021 suma prestigioasă de 46 de milioane de euro.
Citeşte şi: Demi Moore a sărbătorit-o pe actuala soţie a lui Bruce Willis
Cu o aşa avere impresionantă, nu este de mirare că Willis trăieşte pe picior mare şi îşi poate permite orice extravaganţă. Încă din perioada anilor ’90, actorului îi plăcea să epateze cu achiziţiile sale. De exemplu, el a achiziţionat mai multe proprietăţi într-un orăşel numit Hailey, cu mai puţin de 10.000 de locuitori, pe care oamenii începuse să îl numească „Planeta Haileywood‟. În anul 1992, Bruce Willis şi soţia sa de la acea vreme, Demi Moore, şi-au cumpărat o reşedinţă în valoare de 13 milioane de dolari, în Hailey, şi s-au mutat acolo împreună cu fiica lor, Rumer. Acolo, Willis a înfiinţat o companie imobiliară, a angajat 250 de localnici şi a devenit cel mai puternic investitor al oraşului, însă aceasta nu a fost singura lui achiziţie.
O altă afacere pe care Willis a deschis-o în Hailey a fost un club de noapte. Potrivit The Independent, actorul l-ar fi cumpărat cu suma de 200.000 de dolari şi a cheltuit milioane pentru a renova clădirea. Barul a atras vizitele a mai multor vedete, precum trupa Buffalo Springfield, dar şi numeroase controverse. Unii au susţinut că personalul de la securitate era agresiv şi că persoanele care serveau la mese vindeau droguri. Niciuna dintre aceste afirmaţii nu au fost demonstrate, însă în anul 2000, Willis a închis barul şi a vânut proprietatea unor investitori locali.
Cea mai mare achiziţie pe care Willis a făcut-o în Hailey a fost Teatrul Liberty, o casă de cinema istorică. Actorul a renovat-o, însă din cauza faptului că lucrările au fost atât de costisitoare, el niciodată nu a putut să scoată profit, iar în anul 2016, Willis şi Moore au donat teatrul Centrului de Artă „Sun Valley‟. De asemenea, Willis a mai cumpărat în Hailey şi un magazin, mai multe terase, un restaurant şi terenuri. Pe unul dintre terenuri, Willis i-a construit soţiei sale o casă, pe care aceasta a folosit-o ca loc pentru a-şi depozita colecţia de păpuşi de porţelan, care la acea vreme avea aproape 2.000 de exemplare.
Din păcare, afacerile lui Willis au eşuat. Toţi cei care trebuiau să lucreze pentru el, erau nevoiţi să semneze un contract, care specifica faptul că nu le era permis să vorbească cu „străinii‟ despre afacerile lui Willis, din Hailey. În anul 2018, Willis şi-a închis aproape toate investiţiile şi a lăsat clădirile goale. În timp ce era văzut ca un rege în Hailey, Willis plătea sume impresionante pentru sărbătorile oraşului şi pentru artificiile de Crăciun, însă şi pe acestea şi le-a retras. Planurile sale de dezvoltare s-au oprit, iar actorul s-a confruntat cu o serie de procese din partea colaboratorilor şi angajaţilor, din cauza facturilor şi salariilor neplătite.
Locuitorii din Hailey sunt reticenţi să vorbească cu presa şi acest lucru se presupune că din cauza presiunii lui Willis. Mai mulţi jurnalişti şi realizatori de documentare au încercat să descopere povestea oraşului lui Willis, dar, în fiecare caz, au fost urmăriţi sau chiar alungaţi din Hailey de oamenii care ar fi fost angajaţii actorului.
Sursă foto: Shutterstock, Pinterest