Cei 4 paşi pe care trebuie să îi faci pentru vindecare, după ce primeşti o veste rea

1 shutterstock 726355723 jpg jpeg

Nimeni nu este imun la veşti proaste sau la dezamăgiri în viaţă. Dar trebuie să acceptăm că şi aceste momente neplăcute fac parte din existenţa noastră. Important este să găseşti o modalitate de a primi, procesa informaţia şi apoi de a-ţi continua viaţa, cât mai puţin afectată de impasul prin care a trebuit să treci.

Fie că este vorba despre pierderea locului de muncă, de o despărţire, de un diagnostic şocant de la un medic, de moartea unei persoane dragi sau de orice altă supărare pe care viaţa ţi-o scoate în cale, oricare dintre acestea poate fi devastatoare şi-ţi poate da lumea peste cap. Oamenii răspund diferit la tensiuni şi traume, însă cu toţii pot lua măsuri pentru a face faţă veştilor proaste, pentru a adopta mecanisme de acceptare şi pentru a face situaţia mai puţin traumatică. Cum poţi trece mai uşor peste o cumpănă în viaţă?

Nu-ţi suprima emoţiile negative!

Primirea unor veşti proaste poate declanşa o spirală de emoţii negative. În această situaţie, poate fi foarte tentant să încerci să ascunzi astfel de emoţii pentru a te proteja. Cercetătorii au constatat că încercarea de a evita emoţiile negative îţi poate provoca, de fapt, mai mult stres decât dacă le-ai confrunta direct. Exteriorizarea stării tale de spirit, precum plânsul, duce la o vindecare mai rapidă şi la restabilirea echilibrului emoţional.

Înfruntă veştile, în loc să le eviţi

Într-un mod foarte similar cu evitarea emoţiilor negative, mulţi oameni care întâmpină veşti proaste intră într-o aşa-zisă stare de „evitare‟ a acestora, şi anume încercarea de a exclude din mintea ta tot ceea ce este asociat cu ştirile neplăcute. Lupta împotriva dorinţei de a te gândi la veştile proaste poate duce la dureri fizice precum tensiuni în stomac, la nivelul umerilor şi a pieptului, probleme digestive şi letargie, dar şi stres cronic şi incapacitatea de a te concentra la îndeplinirea sarcinilor. Creierul tău este mai capabil să facă faţă ştirilor negative decât ţi-ai putea da seama. Cu cât procesezi şi digeri mai rapid aceste veşti proaste, cu atât poţi trece mai repede peste ele.

Descarcă-te!

Când te simţi copleşită, este cât se poate de natural să cauţi să vorbeşti despre asta, pentru a te descărca de emoţiile negative. Sigur există cineva în viaţa ta care-ţi poate da un sfat, te poate linişti sau te poate, pur şi simplu, asculta. Este important să ceri această consiliere de la persoana potrivită, cineva care va şti să asculte şi cum să răspundă şi care nu va înrăutăţi lucrurile. În cazuri extreme, poţi căuta ajutor specializat de la un psiholog sau pastor în care ai încredere. Descărcarea sufletească printr-o discuţie cu o persoană apropiată te poate ajuta să îţi recâştigi calmul şi perspectiva.

Participă la propria ta vindecare

Liniştea sufletească depinde de bunăstarea mentală, care, la rândul ei, depinde şi de bunăstarea fizică. Asigură-te că dormi suficient şi că faci mişcare şi ai grijă să nu cazi victima unor vicii care te pot dezechilibra şi mai mult, cum ar fi consumul excesiv de alcool sau fumatul. Exerciţiile fizice, chiar şi cele uşoare, cum ar fi mersul pe jos sau grădinăritul, reduc stresul, îmbunătăţesc concentrarea şi memoria, măresc stima de sine şi îmbunătăţesc starea de spirit prin eliberarea de antidepresive naturale numite endorfine. Alte modalităţi de a da endorfinelor un impuls sunt petrecerea timpului cu o persoană dragă, un masaj, o baie fierbinte, o masă delicioasă în familie. Încearcă, aşadar, să te vindeci psihic având grijă de tine.

@shutterstock



Recente

shutterstock 2350240975 jpg
atelier 3 jpg
Shirley MacLaine  foto   Shutterstock jpg
celine dion  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2340695877 jpg
WhatsApp Image 2024 10 22 at 14 28 59 jpeg
Michelle Visage  foto   Shutterstock jpg
David Beckham, Victoria Beckham  foto   Shuuterstock, Instagram jpg
shutterstock 1442475113 jpg
5 nicole kidman shutterstock 1038854833 jpg jpeg
3 zodii ai caror nativi isi gasesc scopul in viata pe 22 octombrie  Sursa foto shutterstock 2325199857 jpg
Ducesa de Argyle, Ducesa de Rutland jpg
Eva Mendes  sursa   Shutterstock jpg
422084653 967484971406469 662969920043316211 n jpg
shutterstock 475653883 jpg
Pamela Anderson  foto   Shutterstock jpg
femeie  foto   Shutterstock jpg
George Michael  foto   Shutterstock jpg
soții Beckham  foto   Instagram jpg
Selena Gomez  foto   Shutterstock jpg