Cei mai zgârciţi miri de la Hollywood? Kristen Bell şi Dax Shepard au cheltuit în jur de 600 de lei cu nunta lor!

6 0 kristen bell shutterstock 395829046 jpg jpeg

Nu degeaba i se spune „ziua cea mare‟! O nuntă presupune un angajament pe viaţă, un gest romantic, o investiţie sufletească majoră. Însă, pe lângă aspectul sentimental, presupune şi o cheltuială pe măsura iubirii care-i uneşte pe cei doi miri.

Nu şi pentru actorii Kristen Bell şi Dax Shepard, care, în ciuda extravaganţelor specifice Hollywoodului, n-au făcut tam-tam pe acest subiect. De fapt, s-au dovedit a fi unele dintre cele mai modeste staruri din Cetatea Filmului când a venit vorba despre nunta lor (dacă nu chiar cele mai modeste!).

Kristen şi Dax şi-au unit destinele în 2013, în cadrul unei ceremonii care le-a scos de pe card fix 147 de dolari, adică puţin peste 600lei! Cum a fost posibil acest lucru?

Shepard şi Bell şi-au anunţat logodna în 2009 şi, tot atunci, ne-au spus tuturor că n-o să-şi oficializeze relaţia decât după ce toată lumea, de orice orientare sexuală ar fi ei, vor putea să ajungă la altar împreună cu jumătatea lor. „N-o să facem nicio petrecere când jumătate dintre prietenii noştri… nu pot face acest lucru‟, i-a spus Dax lui Piers Morgan la CNN.

Într-un final, în 2013, când Curtea Supremă din Statele Unite a declarat că mariajul nu trebuie să fie numai între un bărbat şi o femeie, Kristen i-a trimis un mesaj iubitului ei în care îl cerea de bărbat, completând propunerea maritală cu #loveislove. 

Chiar şi după ce li s-a îndeplinit unica condiţie pentru a se căsători, cei doi actori nu şi-au dorit să facă un eveniment fastuos din nunta lor, lucru care nu le-a picat deloc bine familiilor lor. “Le-am pus alor mei că, dacă vor o petrecere, să facă o petrecere, nu-i opreşte nimeni. Noi, însă, ne-am dorit să sărbătorim pentru tot restul vieţii noastre, nu doar într-o singură zi”, a precizat actriţa.  

„Aşadar, nu am vrut să cheltuim o avere pe o singură petrecere, nu mi-am dorit ca lucrurile să scape de sub control. Preferam să-mi păstrez banii în loc de-a aveaa o petrecere fabuloasă. Acesta este motivul pentru care nunta a fost intimă şi a avut loc la tribunal. Ne-am dorit ca tot restul vieţii noastre împreună să fie o petrecere‟, a adăugat vedeta.

De fapt, Bell şi-a propus să aibă parte de ceva mai modestă zi posibilă atunci când a devenit soţia iubitului ei. „Aş fi preferat să-i cumpăr unei rude o casă decât să cheltuit acei bani pe un eveniment‟, a explicat ea în The Knot.

Aşadar cei doi iubiţi au completat formularele necesare online, s-au dus la tribunal ca să-şi ridice certificatul de căsătorie şi tot acolo au aflat că aveau nevoie de un oficial care să ţină ceremonia. Au rugat pe cineva din tribunal să le facă această mică favoare şi, gata, erau soţ şi soţie!

„Totalul sumei cheltuite a fost 147 de dolari, în care am inclus şi benzina din maşină, şi melodiile ascultate împreună. Dax a cumpărat toate piesele preferate de mine în liceu şi le-am ascultat împreună în drum spre tribunal, în maşină. Fiecare melodie a costat câte 1,99 de dolari, deci totalul ne-a dus la 147 de dolari‟, a conchis aceasta.

Foto - Shutterstock, Instagram



Recente

Dallas  foto   Profimedia jpeg
Selena Gomez, Benny Blanco  foto   Profimedia jpg
photorealistic moon with abstract landscape jpg
Barbara Feltus și Boris Becker  foto   Profimedia jpg
Elton Jonh cu soțul  foto   Profimedia jpg
Demi Moore  foto   Profimedia, Instagram jpg
Kate Hudson  foto   Profimedia jpg
GettyImages 2159194347 jpg
adult meditating with planet view jpg
Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Jennifer Garner  foto   Profimedia jpg
Coperta Revista Click! pentru femei Nr  5 2026 page 0001 jpg
clickpentrufemei ro pexels ahmad syahrir 107128 605408 jpg
Heidi Klum, Tim Gunn  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez cu soțul  foto   profimedia 1067000193 jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
Ethan Hawke  foto   profimedia 1046035703 jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Instagram jpg
Hilary Duff  foto   Instagram jpg
GettyImages 3205682 jpg