Cel mai frumos Crăciun al VIP-urilor

1 52933 original jpg jpeg

Că te naşti cu stea în frunte ori o capeţi ceva mai târziu, pe Walk of Fame, la Hollywood, asta nu înseamnă că nu ai şi amintiri, ceva mai “umile”, de când erai mic şi intrai în spiritul Sărbătorilor. Iar când numele tău e sinonim cu faima, suntem siguri că şi amintirile sunt pe măsură!

"Nu voi uita niciodată că, pe la vârsta de 12 ani, mama ne-a spus, mie şi fraţilor mei, că nu vom putea primi cadouri de Crăciun, din lipsa banilor. Îmi amintesc că la momentul respectiv m-am simţit tare tristă şi chiar m-am gândit: «Ce am să le spun eu celorlalţicopii când or să mă întrebe ce am primit?».Dar fix în momentul în care începusem să accept situaţia delicată, ce crezi? Trei călugăriţe au apărut la noi la uşă, cu daruri multe. Ştiu că a fost un curcan, un coş cu fructe, nişte jocuri pentru fraţii mei şi pentru mine...  o păpuşă. "-OprahWinfrey

"Eram în Italia cu tatăl meu şi aveam o maşină de jucărie, condusă de Pinocchio. Din nu ştiu ce motiv, cu o zi înainte de Crăciun, capul lui Pinocchio a căzut, pesemne că mă jucasem cam brutal cu maşinuţa. Ei bine, tatăl meu a luat capul, s-a dus în grădină şi l-a plantat acolo. M-am şi gândit atunci, "Oare de ce face asta?". În dimineaţa următoare însă, un lucru enorm crescuse în grădină. Am rupt ambalajul imediat şi am găsit înăuntru un Pinocchio gigantic, de lemn. Aproape că mi-am smuls părul din cap, gândindu-mă la cum s-a petrecut acest lucru. De fapt, ăla a fost momentul care a declanşat toată nebunia. Am început să plantez tot ce prindeam! Până chiar şi o pereche de papuci, în care mă gândeam eu, că dacă cresc suficient de mari, aş putea să-mi pun sacul de dormit. Îi mulţumesc tatălui meu că m-a învăţat să gândesc într-un mod imaginativ, la o vârstă fragedă!"-Nicolas Cage

e338089d527dea4731b95fd46eba47fa jpg jpeg

"Cadourile făcute încasă sunt întotdeauna cele mai tari. Aşa că, mie-mi place să fac mici case din turtă dulce, iar fetiţa mea mă ajută. Obişnuim să le oferim, sub formă de cadouri, familiei şi prietenilor noştri. Iar pentru noi însene, facem un întreg orăşel din turtă dulce!”- TeriHatcher

ec7eb6870658abdc741d342811b6ad6c jpg jpeg

"Crăciunul meu preferat a fost cel în care am primit o păpuşă-bebeluş,Madame Alexander. Îmi dorisem una atât de mult timp,încât m-am jucat cu ea  ani şi ani de zile,până pe la vârsta de 12 sau 13 ani. "- Julia Louis-Dreyfus

7f343aa209f2629f681079fed3a84db8 jpg jpeg

"Aş spune că unul dintre cele mai frumoase Crăciunuri,pe vremea când eram copil,a fost cel în care mama s-a gândit să ne confecţionăm singuri cadourile şi să nu le mai cumpărăm ca în alţi ani. Aşa că,cu o lună înainte de Crăciun,am făcut o tombolă cu nume şi acelei persoane al cărei nume îl extrăgeam,îi ofeream ceva. Pe parcursul acelei luni,trebuia să faci şi alte nimicuri speciale pentru acestă persoană,dar astfel încât să nu-şi dea seama. Eu am nimerit-o pe sora mea,aşa că,într-o seară,când ea era la duş,m-am furişat în camera ei şi i-am pregătit patul. A fost fantastic!”-Tom Cruise

a9cfcd1603f66c3f6fa02c73dc1eac5a jpg jpeg

"Acum vreo doi ani, am  fost împreună cu familia mea în Africa, într-un safari, fix în perioada Crăciunului. Am fost cazaţi într-o cabană, iar copiiimei, foarte mici la vremea respectivă, erau tare îngrijoraţi că Moş Crăciun nu a avea cum să ajungă acolo. Să fi văzut ce feţe au făcut când şi-au găsit cadourile sub un copac african! Super tare!".-ChrisRock

5024b94fa9c0afc7015199700d74b5b6 jpg jpeg

"Crăciunul era întotdeauna prilej de bucurie pentru noi. Şi deşi am crescut într-o familie cu un singur părinte, fără prea mulţi bani, mama mea, obişnuia să facă economii întreg anul, pentru ca de Crăciun să ne simţim precum familiile bogate. Nu a existat an în care să nu primim cadourile cerute Moşului!"-HalleBerry

577d291d44c8793804c418e6147de9dd jpg jpeg


Recente

shutterstock 2116255859 jpg
David Lynch  sursa foto   Shutterstock jpg
trăsura regelui  foto   Shutterstock jpg
brooke shields 1 jpg jpeg
Cum te va influenta energia Sarpelui de Lemn in 2025  Sursa foto shutterstock 2536140865 jpg
Sofia Vergara, Lewis Hamilton  sursa foto   Shutterstock jpg
image00016 jpeg
shutterstock 2319433843 jpg
Brooke Shields  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian, incendiu California  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2400721851 jpg
Denise Richards  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2304929435 jpg
Iulia Pârlea (2) jpg
Ariana Grande  sursa foto   Shutterstock jpg
Gal Gadot  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, cărți de tarot  foto   Shutterstock jpg
Angelina Jolie  Shutterstock jpg
Noua generatie Beta  Sursa foto shutterstock 2400776829 jpg
bani  foto   Shutterstock jpg