Cele mai scurte domnii din istorie. Ce monarh a deţinut puterea numai 20 de minute?

1 regina elisabeta i jpg jpeg

Regina Elisabeta a II-a a devenit, în 2016, monarhul cu domnia cea mai îndelungată din istorie, care este în deplin contrast cu domnia altor conducători care n-au avut norocul ei şi au fost înlăturaţi de la tron. Toţi regii, reginele şi împăraţii au venit şi au plecat de-a lungul timpului, unii dintre ei lăsând o urmă de-abia sesizabilă în paginile de istorie.

Cei mai mulţi dintre domnitorii care au stat pe tron o scurtă perioadă de timp nici măcar n-au apucat să aibă parte de o încoronare oficială. Lady Jane Grey se numără printre ei, ea fiind Regina britanică cu cea mai scurtă perioadă de domnie, numai 9 zile.

Indiferent de legitimitatea domniei lor, toţi cei care au domnit fie şi pentru o scurtă perioadă de timp au fost şefii absoluţi ai regatului lor la acea vreme. Domnia lor a fost scurtată ba de o asasinare, ba de câte o revoluţie care-şi propunea ştirbirea autorităţii monarhiei. Sau, pur şi simplu, nu şi-au dorit puterea...

Odată cu execuţia lui Louis al XVI-lea, în 1793, Revoluţia Franceză a dat jos monarhia Franţei, care rezistase până atunci secole întregi. Totuşi pauza aceasta n-a durat la nesfârşit. Până în 1814, câteva dintre rudele lui Louis al XVI-lea au reuşit să restabilească monarhia.

Cu toate astea, în 1830, Franţa traversa altă revoluţie, iar Regele instaurat deja, Charles al X-lea, a renunţat la tron în favoarea fiului său, Louis. Regele Louis al XIX-lea a avut cea mai scurtă domnie din istorie, rezistând pe tron doar 20 de minute. Întocmai ca tatăl său, a abdicat, lucru care i-a permis soţiei lui, Marie Thérèse - care era fiica cuplului regal executat, format din Regele Louis al XVI-lea şi Maria Antoaneta – să fie şi ea Regină timp de 20 de minute.

După ce a fost exilat pe Insula Elba pentru aproape un an, Napoleon Bonaparte a lansat un atac militar agresiv, reuşind astfel să se întoarcă pe scena politică. Cu toate astea, planurile lui au fost dejucate odată cu Bătălia de la Waterloo din 1815. După înfrângerea suferită, Bonaparte a abdicat şi l-a lăsat pe fiul său, Napoleon, să urce pe tron.

Coaliţia politică a respins domnia tănărului Bonaparte, însă nu înainte ca acesta să deţină, în mod neoficial, titlul de Împăratul Napoleon al II-lea, între 22 iunie şi 7 iulie 1815, adică vreme de numai 16 zile. Acesta a murit din cauza unei boli de tănăr, având doar 21 de ani.

Cu toate că Liliuokalani a fost, în mod oficial, prima şi ultima Regină din Hawaii, a mai existat o femeie care s-a aflat la cârma ţării pentru o perioadă anume de timp. Victoria Kamāmalu a fost Kuhina Nui sau cea care a domnit alături de fratele ei, Regele Kamehameha al IV-lea. Când acesta a murit, în 1863, ea a devenit monarh în toată puterea cuvântului, însă doar pentru perioadă de timp cât să-i permită să desemneze un succesor oficial. L-a desemnat pe alt frate al său chiar în aceeaşi în care urcase la tron. Noul Rege şi-a consolidat puterea dizolvând funcţia de Kuhina Nui, imediat ce a fost înscăunat.

Pe 15 martie 1917, Nicholas al II-lea a fost forţat să abdice în Rusia în favoarea fratelui său mai tânăr, Marele Duce Mihail Alexandrevici. Acesta, din păcate, nu şi-a dorit să deţină puterea chiar în mijlocul Revoluţiei Ruseşti, aşadar, chiar a doua zi, a emis un comunicat, în care a precizat că acceptă să urce pe tron doar pentru a satisface dorinţa poporului. Totuşi, n-a durat mult până să renunţe complet la tronul imperioal al Rusiei, nici măcar o zi întreagă. A fost reţinut şi, ca mulţi membrii ai familiei Romanov, a fost executat.

Foto - Shutterstock



Recente

Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
las vegas jpg
Jennifer Garner  sursa   Shutterstock jpg
Damian Draghici   Meditatii Romanesti 7 jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
actrița Teri Hatcher  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium 2024 Day2 Gicu (350) jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg