Charlize Theron: "Niciodată n-am avut un plan!"

7 49675 original jpg jpeg

Charlize Theron are 36 de ani, e singură, îşi doreşte copii, dar nu se grăbeşte să-i aibă. Spune că preferă aventura şi misterul, iar noţiunea de familie i se pare destul de subiectivă.

Actriţa Charlize Theron vorbeşte,într-un interviu pentru publicaţia franceză Madame Le Figaro,despre viaţa ei în faţa camerelor de filmat,dar şi dincolo de ele. Charlize recunoaşte că viaţa de familie nu este,în acest moment,o prioritate pentru ea.

„Noţiunea de familie este una atât de subiectivă. Da,îmi doresc şi eu copii,niciodată nu am ascuns asta. Dar nici nu o resimt ca pe o presiune. Nu mă obsedează nici ceasul biologic,nici alte lucruri de genul ăsta”,a spus frumoasa actriţă.

Şi,în timp ce multe femei numără cu grijă fiecare an,odată ce deja au împlinit 30,Charlize nu are astfel de preocupări.

„N-am decât 36 de ani,trăim în lumea noilor tehnologii. Nu am planuri. Ele mi s-au părut întotdeauna dăunătoare. Dacă-ţi plănuieşti totul în viaţă,cui laşi aventura,misterul? Revenind la copii,nu vreau nici să las dorinţa mea de a-i avea să-mi strice cariera,dar nici invers”,a mai declarat Charlize.

Oricum ar fi,Charlize Theron,actriţa blondă şi deţinătoare a unui premiu Oscar,recunosşate că,deocamdată,nu e implicată în nicio relaţie. „În acest moment,sunt singură. Vom vedea ce-mi rezervă viitorul”,spune ea. Tu ce zici de felul ei de-a privi viaţa?



Recente

beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg