Copii, da! Dar căsătoria?

5 51520 original jpg jpeg

Chiar şi pe meleagurile româneşti, instituţia căsătoriei nu mai este la fel de importantă ca în trecut. Dovada? Multe dintre femeile cu priză la public aleg să fie mame singure sau să nu-şi oficializeze relaţia.

Nicoleta Luciu s-a hotărât:a spus DA

Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo sunt împreună de şapte ani şi au patru copii. Asta nu i-a făcut însă să-şi oficializeze relaţia.

După naşterea tripleţilor,Nicoleta a declarat:„Zsolt va deveni soţul meu,dar deocamdată ne ocupăm de botezul celor mici.

Este un eveniment foarte important pentru noi. Sunt trei copilaşi frumoşi,sănătoşi".

La puţin timp după această declaraţie, Nicoleta Luciu a îmbrăcat rochia albă de nuntă, ca soţie a lui Zsolt Csergo, ceremonia având loc în oraşul Miercurea Ciuc.

Teo, mult timp mamă necăsătorită

Şi Teo Trandafir şi-a crescut copilul singură.

Chiar dacă a întâmpinat greutăţi din cauza unei boli grave, ea a vegheat asupra fiicei adoptate în 2004, când încă nu era implicată într-o relaţie.

Din fericire, lucrurile par însă să se schimbe.

simeon stalpnicul png

Teo Trandafir se va căsători pe 2 iunie, când va împlini 44 de ani, cu fostul rugbist Constantin Iosef.

Oana Ioniţă încă îşi aşteaptă alesul

Fosta bebeluşă Oana Ioniţă de la „Cronica Cârcotaşilor“ a adus pe lume în 2010 o fetiţă superbă.

Ea a născut în Spania, de unde este şi tatăl copilului.

simeon stalpnicul png

Când toată lumea se aştepta ca pe lângă botez să fie şi o nuntă,vedeta a declarat că încă mai aşteaptă bărbatul potrivit care s-o ducă la altar. 

„Eu nu văd căsătoria ca pe o legătură puternică. Dimpotrivă,este de multe ori atât de brodată de jurăminte,floricele şi de pupături,încât te întrebi dacă nu este făcută pentru familie,prieteni,în scopul de a demonstra ceva...”,a declarat Oana pentru revista noastră.



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg