Cristina Stamate: «Niciodată nu eşti prea sărac să ajuţi pe cineva»
Am întâlnit-o pe îndrăgita actriţă la un marş caritabil, organizat în sprijinul bolnavilor de cancer. Am aflat că nu refuză niciodată participarea la astfel de evenimente, pentru că-i place să-i ajute pe oameni.
De unde aveţi atâta energie? Spectacole la revistă,în ţară,emisiuni la radio şi televiziune,profesoară...
Cu riscul de a spune o sinistră platitudine,cred că dinăuntrul meu vine această energie. Din bucuria de a sta lângă semenii tăi,de a face bine.
Am avut un prieten – s-a prăpădit,săracul – care ajuta pe toată lumea. Nu trăia în România,dar cum auzea de vreun român aflat în necaz,dădea şi ultimii bani din casă,lucru care crea discuţii în familie.
L-am întrebat de ce face lucrul ăsta şi ştii ce mi-a răspuns? „Din egoism. Mă simt aşa de bine când ajut pe cineva...”Aşa e,te simţi minunat când poţi să faci un bine cuiva. Şi tot ce dăruieşti ţi se întoarce înmiit. Poate de aici îmi vine energia.
Se tot vorbeşte despre ospitalitatea românească,dar suntem noi un popor săritor?
Din păcate,românii au preluat din modelul occidental ceva care nu li se potriveşte,că de-aianu se adaptează când pleacă în străinătate.
El e învăţat cu „trotuarul”,să stea de vorbă cu vecinii,să bea cu ei o sticlă cu vin sau să-i cheme la pomana porcului.
Acum ne-am pliat pe nişte modele care nu sunt ale noastre,ne-am înstrăinat şi n-am luat,din păcate,lucrurile bune de la alţii.
Care ar fi acelea?
Străinii sunt educaţi de mici în cultul voluntariatului. Noi,nu. Suntem săraci,e adevărat,dar să ajuţi pe cineva nu înseamnă să-i dai ultima bucată de pâine,ci să te intereseze,să vorbeşti cu prietenii cum îl poţi ajuta pe X sau pe Y. Poţi să faci bine şi cu burta goală.
Uite,aveam o prietenă din Israel,Nona. S-a împrietenit cu o familie de aici,care avea o fată bolnavă de leucemie.
Nona a aflat că la un spital din Israel se face transplant de măduvă,dar costă mult. Nu avea bani,dar s-a mobilizat,a vorbit cu comercianţii români şi a pus în fiecare prăvălie câte o cutie în care să se strângă bani pentru fetiţă.
Au ajutat-o doar românii?
Curând,şi ceilalţi comercianţi au pus astfel de cutii şi au reuşit să strângă suma necesară operaţiei. Fetiţa trăieşte,este acum mamă,Nona însă nu mai este printre noi...
Era o persoană deosebită. Mă ruga să-i trimit casete cu piese de teatru româneşti şi-mi spunea că se îmbrăca frumos,se aşeza în fotoliu,asculta piesa şi-şi imagina că este la teatru.
V-aţi gândit să faceţi o fundaţie,să ajutaţi oamenii?
Da,mă gândesc la oamenii singuri. Aş vrea să putem crea un fel de reţea alcătuită din oameni singuri de diferite vârste,care să se poată ajuta unii pe alţii.
Ar trebui un fel de dispecerat care să organizeze cine pe cine poate ajuta. Nu te gândi la lucruri spectaculoase,chestii de-astea gen cumpărături,medicamente de la farmacie,luat nepoţii de la grădiniţă...
Aveţi putere de convingere... Trebuia să vă faceţi avocat!
Păi eu m-am pregătit pentru Drept. Dar examenul la Teatru s-a dat cu două săptămâni înaintea celui de la Drept şi cum îmi plăcea să joc,m-am dus,am dat examen şi-am intrat!
Toată lumea îmi spunea că-s talentată,mi-au spus şi ăia din comisia de examen şi uite-aşa am ajuns actriţă!
3 lucruri care o enervează
Minciuna;
Mitocănia;
Invidia.
3 lucruri fără de care n-ar putea trăi
Dragostea celor din jur;
Filmecărţi (într-un cuvânt,că sunt un tot unitar pentru mine);
Speranţă.
