Cu cine şi-a pierdut Marilyn Monroe virginitatea. Detalii picante despre prima ei relaţie cu un bărbat

1 85106 original jpg jpeg

Alfred Hitchock spunea că “Marilyn Monroe are sex scris pe frunte” şi mare dreptate avea! Diva a făcut ravagii la Hollywood, atât printre bărbaţi, cât şi printre femei (vezi aventura de-o noapte cu Joan Crawford), dar şi-n viaţa de zi cu zi, în care s-a măritat de trei ori şi-a avut numeroase idile, unele dintre ele chiar cu fraţii Kennedy. Însă cine a fost primul bărbat din viaţa ei?

Legendara actriţă a avut relaţii amoroase cu Clark Gable, pe care l-a întâlnit pe platoul de filmare de la The Misfits în 1960, apoi, în 1962, s-a zvonit că era implicată într-o aventură pasională cu preşedintele american John Fitzgerald Kennedy, iar, în 1954, superbei blonde i-a picat cu tronc Marlon Brando. Alt star internaţional care a ajuns în dormitorul divei a fost Tony Curtis, iar celelalte două mariaje ale vedetei de cinema au fost cu Arthur Miller şi Joe DiMaggio.

Totuşi cu cine şi-a pierdut Marilyn Monroe virginitatea? Cel mai probabil cu primul ei soţ!

Pe 19 iunie 1942, la numai 16 ani, actriţa a ajuns la altar alături de vecinul James Dougherty, un ofiţer de poliţie din Los Angeles, pe care-l alinta “tati”. “N-am cunoscut-o pe Marilyn Monroe şi nu am pretenţia de-a cunoaşte cum era ea în apogeul carierei ei”, a dezvăluit acesta în 1990. “Eu am cunoscut-o şi am iubit-o pe Norma Jean”, a conchis acesta.

Căpitanul echipei de fotbal din liceu, Dougherty avea 20 de ani şi lucra în tura de noapte la Lockheed Aircraft când a început să aibă o relaţie cu Norma Jean Baker, de 15 ani, în ianuarie 1942. Familia lui locuia lângă Grace Goddard, o prietenă de-ale lui Gladys, mama lui Marilyn, care era adesea internată la spitalul de boli mentale. Norma Jean, care-şi petrecuse copilăria prin orfelinate şi casele familiilor care o luaseră în plasament, locuia cu Goddard la acea vreme.  

“Ei voiau să se mute în Virginia şi n-o puteau lua şi pe Norma Jean cu ei. Ar fi ajuns la orfelinat din nou dacă nu mă însuram cu ea, cum a sugerat mama ei socială”, a declarat primul soţ al divei hollywoodiene.

“Eu eram de părere că ea era extrem de tânără, dar, în ciuda vârstei ei mici, tot am invitat-o să meargă cu mine să dansăm undeva în oraş. Era destul de matură, mai ales fizic. Am stat de vorbă şi am început să ne înţelegem.”

Pe 19 iunie 1942, după ce au fost împreună doar câteva luni şi la numai 18 zile de când Norma împlinise 16 ani, cei doi tineri s-au căsătorit. “Am decis să ne căsătorim ca să nu ajungă din nou la orfelinat. Dar eram îndrăgostiţi unul de altul”, a ţinut acesta să precizeze.

După o lună de miere în Ventura County, proaspăt căsătoriţii s-au mutat într-un apartament din Sherman Oaks. “Nu era nimic mai mult decât o simplă casnică”, a spus Dougherty. “Mergeam la plajă în weekenduri, lucru care-i plăcea ei foarte mult. Timp de un, parcă am fost în luna de miere!”

Dougherty a recunoscut că mireasa lui era iubitoare şi amuzantă şi că îi spunea “Jimmie”. “Ne-am iubit cu pasiune”, a dezvăluit acesta făcând referire la momentele intime petrecute cu cea mai frumoasă femeie din lume. “Mă simţeam cel mai norocos bărbat de pe pământ!”

Cei doi soţi s-au despărţit pentru simplul motiv că Norma Jean voia să semneze un contract cu 20th Century Fox, iar aceştia nu voiau actriţe măritate sau care să rămână gravide.

Foto - Profimedia



Recente

vedet[  foto   Profimedia jpg
19406371 jpg
Katherine Schwarzenegger  foto   Profimedia jpg
Julian McMahon  foto   Profimedia jpg
Bono  foto   Profimedia jpg
profimedia 1019543632 jpg
cuplu celebru  foto   Profimedia jpg
Jessica Alba  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston  foto   Instagram jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
GettyImages 1622513402 jpg
profimedia 0887430409 jpg
portrait smiling beautiful girl her handsome boyfriend woman casual summer jeans clothes jpg
profimedia 0093889089 jpg
portrait woman representing leo zodiac sign with real lion jpg
profimedia 1015609262 jpg
profimedia 0923102871 jpg
46 47 shutterstock 84576958 jpg
colab jpg
profimedia 1019165008 jpg