Cum ne machiem la birou?

1 68642 original jpg jpeg

Studiile arată că femeile care vin machiate la serviciu sunt percepute a fi mult mai prezentabile, mai plăcute, de încredere şi mai competenţe.

Însă nu orice machiaj este potrivit pentru birou,iar rujul în culori puternice sau fardurile de ochi cu sclipici care atrag privirile în club,cu siguranţă vor atrage doar dezaprobări la locul de muncă.

Chiar dacă începi ziua plină de energie,opt ore de muncă se vor vedea pe faţă ta. Machiajul se poate şterge,poate curge,de aceea nu doar aplicarea iniţială e suficientă,ci şi micile ajustări realizate de-a lungul zilei.

Baza de machiaj

„Baza unui machiaj reprezintă peste 50% din reuşita acestuia. De aceea asigură-te că alegi nuanţa şi textura potrivită,de preferat produse fără ulei,cu rezistenţă îndelungată şi conţinut de minerale pentru a ascunde imperfecţiunile fetei. Din moment ce vei stă la serviciu peste 8 ore,cel mai bine este să eviţi fondul de ten cu putere foarte mare de acoperire”,explică Katiuşa Popovici.

Nu ar trebui să-ţi lipsească din geantă nici şerveţelele care absorb sebumul. Acestea sunt indicate în a două parte a zilei,când tenul începe deja să strălucească şi cel mai bine se aplică în zona T.

Dacă ai nevoie să refaci baza machiajului,în loc să o iei de la capăt cu fondul de ten poţi opta pentru un concelear cremă pentru zona de sub ochi.

Acest truc îţi va lumina privirea imediat. Poţi încerca şi spray-urile de faţă pe baza de apă termală care vor împrospăta nu doar machiajul,ci şi pe ţine.

Obraji în culori naturale

„Optează pentru un blush în culori cât mai naturale din gama de nuanţe roz-piersică şi aplică-l doar în zona pomeţilor. Pentru a determina această zona,strânge-ţi obrajii în interior şi urmăreşte linia osului”,adaugă Katiuşa Popovici.

Ochi conturaţi subtil

Mediul business este ultimul loc în care vrei să-ţi etalezi nuanţele strălucitoare de fard de ochi,rimelul colorat sau genele false. Alege tonuri neutre de gri şi maro şi o linie fină de tuş pentru un efect cât mai natural. Conturarea sprâncenelor este un alt truc care îţi pune în valoare fizionomia fetei,printr-un look chic. Tunde-le periodic şi nu exagera niciodată cu pensatul. Pentru a le fixa poţi aplica un gel special pentru sprâncene.

Buze hidratate

„Îţi recomand culori pastel,roz sau nuanţe de piersică,chiar şi tonuri de maro deschis. Rujurile mate nu sunt o idee prea bună la birou pentru că usucă buzele,aşa că optează în schimb pentru cele cremoase şi nu uită să le reaplici mereu după ce ai mâncat. Chiar dacă restul machiajului nu iese atât de mult în evidenţă,buzele hidratate şi îngrijite vor face mereu diferenţa”,completează Katiuşa Popovici.

Poţi obţine acel efect de buze pline utilizând un creion în aceeaşi culoare că şi rujul. De asemenea încearcă pe cât posibil să eviţi glosul,întrucât nu are acelaşi aspect profesional precum rujul.



Recente

featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg