Cum s-a pregătit Davina McCall pentru operația pe creier. „Rugați-vă pentru mine!”

Vedeta britanică a dezvăluit ultimele cuvinte pe care le-a spus înainte de-a fi anesteziată pentru îndepărtarea unei tomoare pe creier.

image

Prezentatoarea TV, în vârstă de 57 de ani, a dat incredibila veste că urmează să se opreze pe creier în urmă cu câteva zile, adică chiar în ziua în care urma să facă intervenția chirurgicală de mare risc. În timpul podcastului ei, Making The Cut, realizat cu două zile înainte de-a se interna în spital, vedeta a vorbit mai mult despre operația sa, recunoscând că era extrem de îngrijorată și rugându-și fanii să se roage pentru ea.   

„Tot ce știu este că am ales un chirurg foarte bun, am toată încrederea în el. O să îi permit lui să preia frâiele destinului meu, iar eu voi sta lângă el și mă voi bucura de întreaga experiență”, a povestit Davina McCall.

„În timp ce-mi administrau anestezicul – care s-a simțit atât de bine, să știți – mi-am propus să spun în gândul meu câteva cuvinte – iubire, iubire, iubire tot timpul”, a continuat vedeta. „Eu, care sunt într-o formă fizică atât de bună ca a unui atlet, am descoperit că aveam o tomoare benignă la cap”, a ținut să spună Davina.

„Pur și simplu, am ales să ignor toată situația în primă instanță, pentru că medicii mi-au spus că era vorba despre un chist coloid, care crește câteodată și altă dată rămâne la aceeași dimensiune mai mult timp. Mi-am spus atunci mie că nu am ce face în această privință, că voi stanga în acea situație mai mult timp, dar mi-au spus medicii că mi-au făcut programare la un neurochirurg, lucru care m-a sperat destul de mult”, a continuat vedeta să povestească.

„M-am prezentat la acel medic specialist și mi-a arătat creierul meu, lucru care m-a dat pe spate, e cel mai ciudat lucru din lume. Mi-a arătat că tomora era în mijlocul creierului meu. Era în zona memoriei pe termen scurt. Atunci m-a întrebat doctorul cum stau cu memoria pe termen scurt și i-am răspuns că sunt la menopauză, deci nu prea bine”, a adăugat Davina.

Vedeta TV a intrat în operație și a ieșit din ea fără nicio problemă. Se pare că intervenția a avut loc în cele mai bune condiții și prezentatoarea TV se recuperează acum după cea mai mare sperietură medicală din viața ei.

Foto - Shutterstock



Recente

WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg