Cum să-ţi protejezi sânii

1 59377 original jpg jpeg

Prevenirea cancerului mamar nu se rezumă doar la controalele medicale periodice. Un stil de viaţă sănătoste poate ajuta la fel de mult.

În lupta de prevenire a cancerului la sân contează mult cum trăieşti,câtă mişcare faci şi ce mănânci.

Pe lângă măsurile  medicale (examenul clinic şi mamografia),care sunt absolut necesare,o viaţă sănătoasă îţi întăreşte „scutul“ de protecţie. Aliaţii din natură sunt şi ei deosebit de valoroşi.

Ia-ţi antioxidanţii din rodie!

Cercetări medicale recente au pus în evidenţă faptul că rodia are în compoziţie antioxidanţi  foarte puternici (tanin,acid elagic,antocianini).

Ei înlătură radicalii liberi,principalii vinovaţi pentru slăbirea imunităţii şi pentru multiplicarea celulelor canceroase.

În plus,antioxidanţii pot încetini sau chiar stopa producerea hormonilor estrogeni,care stimulează proliferarea celulelor neoplazice.

Cum acţionează?

După ce ai mâncat o rodie sau ai băut sucul ei,antioxidanţii sunt eliberaţi în organism. Ajunşi în intestin,ei combat efectele negative ale nivelului crescut de estrogeni.Atenţie!

Dacă vrei să consumi rodia sub formă de suc,alege unul fără adaos de zahăr.

Inul cel de toate zilele

Seminţele de in sunt importante şi pentru menţinerea sănătăţii sânilor.

Ele conţin fitonutrienţi numiţi lignani (enterolactonă şi enterodiol),eficienţi în prevenirea cancerului de sân.

Spre deosebire de alte alimente care conţin aceşti fitonutrienţi (leguminoasele,susanul),seminţele de in au cea mai mare concentraţie de lignani.

Ai nevoie de o linguriţă de seminţe de in zdrobite pe zi. Le iei dimineaţa,cu apă sau cu iaurt.

Lignanii,fitonutrienţii din seminţele de in,sunt transformaţi de flora intestinală în substanţe care reduc nivelul de estrogeni şi de radicali liberi,având efecte benefice pentru sâni,dar şi pentru oase şi pentru păr.

Seminţele de in reduc cu 50% riscul de apariţia a cancerului mamar.

Soia te apără de cancer

Asociată cândva cu ideea de sărăcie,soia este o leguminoasă foarte apreciată pentru beneficiile ei suprasănătăţii.

Nu fără motiv seminţele de soia sunt considerate de chinezi cele mai bune pentru sănătate.

Pe lângă proteine,planta conţine hormon fitoestrogen,datorită căruia are darul de a scădea riscul de cancer la sân cu până la 40%.

Este de ajuns să mănânci ­100-150 g de soia de două ori pe săptămână.

Cum acţionează?

Hormonul fitoestrogen,pe care soia îl conţine în cantitate mare,este diferit de hormonul estrogen,natural.

Când consumi soia,cu ajutorul bacteriilor din colon,fitoestrogenii sunt convertiţi în forme utilizabile de organism şi sunt folosiţi asemenea hormonilor estrogeni.

Spre deosebire de cei naturali,care pot duce la formarea unor tumori mamare,fitoestrogenii combat bufeurile şi dezvoltarea celulelor canceroase.

Fitoestrogeni se găsesc mai ales în fasole,linte,mazăre,cereale integrale,seminţe de floarea soarelui şi de dovleac.

Obiceiuri bune pentru sâni sănătoşi

-mergi anual la un examen clinic şi o mamografie,mai ales  după vârsta de 35 de ani;

-mănâncă fructe şi legume proaspete sau preparate la aburi,soia,nuci,cereale integrale;

-bea ceai verde şi evită laptele de vacă nedegresat;

-nu lua pilule contraceptive mai mult de zece ani consecutivi;

-practică o activitate fizică;

-nu fuma.



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg