Cum se menţine în formă Kate Hudson. Aceste trucuri au ajutat-o să arate impecabil, chiar şi la începutul pandemiei

1 kate hudson jpg jpeg

Când vine vorba de silueta ei, Kate Hudson este perfecţionistă şi urmează reguli, care o ajută să îşi menţină silueta şi bunăstarea psihică.

Kate Hudson nu s-a sfiit niciodată să vorbească despre fluctuaţiile de greutate, pe care le-a avut în trecut. Actriţa a născut de trei ori, iar în timpul sarcinilor, aceasta şi-a făcut toate poftele culinare şi s-a îngrăşat chiar şi 30 de kilograme. Acum, de la 4 ani, de la ultima naştere, Kate dezvăluie că a găsit în sfârşit planul alimentar care să o ajute să piardă în greutate, atunci când are nevoie, dar şi să se menţină în formă. Potrivit actriţei, aceste trucuri au ajutat-o să se menţină şi în pandemie, când multe persoane au luat în greutate, din cauza lipsei de mişcare.

Într-un interviu pentru Women’s Health, Kate a dezvăluit că acest stil de viaţă i-a permis atât să îşi transforme corpul, cât şi să aibă o relaţie mai bună cu mâncarea: „Eu iau mese sănătoase, iar apoi mă răsfăţ. Adică mănânc câteva zile alimente Zero, cum ar fi pui şi salată, apoi am o zi cu vin şi îngheţată‟, a spus ea. Însă aceasta nu este singura schimbare pe care Hudson a făcut-o în căutarea unei vieţi mai sănătoase. Ce a ajutat-o să slăbească?

Actriţa a incorporat în stilul său de viaţă, postul intermitent, ca mijloc de scădere în greutate. În interviu, Hudson a mărturisit că dimineaţa bea doar cafea sau rareori, ceai sau suc de ţelină, apoi aşteaptă să vină ora prânzului ca să consume mâncăruri solide: „Nu am fost niciodată o persoană la extreme. Îmi place mâncarea sănătoasă şi îmi place şi un cocktail bun. Pentru mine, este vorba de moderaţie. Sunt atentă la corpul meu, dar ştiu şi când este cazul să mă distrez. O viaţă sănătoasă nu înseamnă să te privezi de la distracţie‟, a spus ea.

Hudson: „Cheia este să te conectezi la nevoile corpului tău‟

De asemenea, pentru că îi este greu să ajungă la sala, ea optează pentru antrenamentele acasă, în timp ce copii ei sunt ocupaţi: „Îmi place să îmi stabilesc noi obiective, ca să văd ce pot realiza şi cât de puternică mă simt după ce termin un antrenament bun. Trebuie să mă mişc ca să mă simt mai bine. Îmi place mult Pilates, Yoga, îmi plac plimbările, dar şi mersul pe banda de alergare. Poate fi dificil să ai o rutină atunci când eşti ocupat acasă sau la muncă, dar pentru mine, cheia pentru a trăi bine, este să te conectezi la nevoile corpului tău, iar pe mine activitatea mă ajută să mă resetez‟, a mărturisit actriţa.

De asemenea, Hudson a dezvăluit că a făcut din meditaţie o prioritate: „Când meditez, pot simţi diferenţa imediat. Simt că devin mai calmă, mai centrată pe ce am de făcut, mai limpede în gândire. Meditaţia m-a făcut să realizez că există momente în care simt cu adevărat ce se întâmplă în interiorul meu‟, a spus ea. 

Sursă foto: Shuttestock 



Recente

Lady Gaga și logodnicul ei  foto   Instagram jpg
Denise Rifai jpg
Kim Kardashian, Lewis Hamilton  foto   Profimedia, Instagram jpg
familia Craciun 29 jpeg
Snoop Dogg  foto   Profimedia jpg
vedete Grammy 2026  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 01 26 at 13 55 33 jpeg
Brian May  foto   Profimedia jpg
Kelsey Parker  foto   Profimedia jpg
RA 010861 JPG
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian si Kris Jenner jpeg
Claire Danes  foto   Profimedia jpg
Nicola Peltz  foto   Instagram jpg
ceinseamnacanddaruiestiobijuteriesubformadeinimafloaresaucerc jpg
Michael Schumacher  foto   Profimedia jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
56 59 shutterstock 609574721 jpg
Jessie Buckley  foto   Profimedia jpg
Olivia Wilde, Natalie Portman  foto   Profimedia jpg