Cupluri care au demonstrat că dragostea trece testul timpului. Cele mai lungi căsnicii de la Hollywood

1 cuplu jpg jpeg

Se spune că „dragostea durează trei ani‟, însă multe cupluri demonstrează că această zicală nu este neapărat adevărată. Iată o parte dintre perechile cunoscute, care au arătat că iubirea poate sparge barierele timpului.

Astăzi, relaţiile de lungă durată sunt greu de întreţinut, mai ales dacă eşti o celebritate şi ai la dispoziţie tot ce îţi doreşti: călătorii scumpe, petreceri, prieteni celebri şi diferite tentaţii. Deşi numărul divorţurilor este în creştere, există multe cupluri care deţin secretele căsniciei fericite. Fie că vorbim despre fidelitate, comunicare, înţelegere, compatibilitate sau despre apariţia unui copil, aceste cupluri au devenit şi mai unite, din diferite motive, de-a lungul timpului.

Catherine-Zeta Jones şi Michael Douglas

Pe 19 noiembrie, Catherine-Zeta Jones şi Michael Douglas sărbătoresc 23 de ani de iubire. Cei doi sunt născuţi în aceeaşi zi, dar la distanţă de 25 de ani şi sunt compatibili din multe puncte de vedere, cei doi demonstrând că dragostea nu are vârstă. Când a fost întrebată de secretul relaţiei sale, Catherine a spus: „În primul rând, ne distrăm mult împreună‟. Aceştia au împreună 2 copii, iar legătura lor pare să fie din ce în ce mai puternică, în fiecare zi.

Steve Carell şi Nancy Walls

Actorul de comedie Steve Carell se poate mândri cu o soţie frumoasă şi cu o căsnicie solidă. Steve a întâlnit-o pe Nancy într-un club de comedie, în perioada în care aceasta era studentă, cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere, iar de 26 de ani formează un cuplu fericit, împreună având un fiu şi o fiică. Steve şi Nancy sunt apreciaţi în rândul prietenilor pentru umorul de care dau dovadă la fiecare ieşire în public, umor fiind secretul căsniciei lor.

Enrique Iglesias şi Anna Kournikova

Fosta jucătoare de tenis, Anna Kournikova şi cântăreţul Enrique Iglesias sunt împreună de 2 decenii. Cei doi s-au întâlnit pe platourile de filmare al videoclipului „Escape‟, în care Anna a fost protagonistă. În scenariul videoclipului a fost inclus un sărut pasional între Anna şi Enrique, iar din acel moment a început relaţia lor. Astăzi, după 20 de ani, cei doi au trei copii, pe Lucy Iglesias, pe Nicholas Iglesias şi pe Mary Iglesias.

Sarah Jessica Parker şi Matthew Broderick

Ea este o actriţă iubită de public datorită rolului său din „Totul despre sex‟, iar el apreciat pentru rolul din „Chiulangiul‟. Sarah Jessica Parker şi Matthew Broderick sunt împreună de aproape 25 de ani şi au împreună un fiu şi două fete. În anul 1996, Sarah Jessica a spus despre viitorul ei soţ că „Este atât de strălucitor, atât de frumos, cred că este cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut în viaţa mea şi care mă inspiră‟, arată brightside. În ciuda trecerii timpului, declaraţia actriţei rămâne în picioare, cuplul fiind şi astăzi un exemplu pentru mulţi.

Seth Rogen şi Lauren Miller

Actriţa de comedie Lauren Miller şi actorul Seth Rogen s-au cunoscut acum 17 ani şi s-au căsătorit în anul 2011: „Prima noastră întâlnire nu a fost interesantă. Am jucat minigolf şi chiar era să facem şi un accident pe autostradă. Când am coborât din maşină, l-am îmbrăţişat pentru că trebuia să mă ţin de ceva‟, îşi aminteşte Lauren, amuzată de situaţie. Cei doi nu au copii, iar actorul a mărturisit că soţia lui nu intenţionează momentan să rămână însărcinată.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Lily Allen jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg