Doi necunoscuţi le-au salvat viata
Cum trăiesc după transplantul unor organe vitale cei care au avut şansa să le primească la timp şi să revină la viaţă după ani de suferinţă? Câte cazuri, tot atâtea poveşti… Noi le-am întâlnit pe Crina şi pe Viorica, două femei care, după operaţia salvatoare, au învăţat să dea valoare maximă fiecărei clipe.
Pe aceeaşi temă:
Cum s-au vindecat de patima alcoolului
Cei care primesc organe sunt acei norocoşi despre care spunem că încep o nouă viaţă. În spatele şansei lor stau necunoscuţii care i-au salvat trecând peste prejudecăţi şi durere,dându-şi acordul de prelevare a organelor unui apropiat decedat.
În povestea Crinei şi a Vioricăi e greu să vorbeşti despre eroism:pe cine să preţuieşti mai mult? Pe cele două femei,pentru înverşunarea cu care au învins boala,sau pe familiile care au fost de acord cu prelevarea organelor?
"Mai ai de trait doi-trei ani!"Pentru Crina Ştefănescu,din Buzău,care a împlinit de curând 50 de ani,numărul 666 a fost norocos. A aşteptat 6 ani un transplant de ficat,la 46 de ani a fost operată,intervenţia a durat 6 ore,iar după 6 luni şi-a revenit complet.
Optimismul ei ascunde dificultăţi greu de imaginat. Crina a stat 6 ani pe lista de aşteptare a unui transplant de ficat. „Medicii nu-mi dădeau mai mult de 2-3 ani de trăit,dar printr-o minune,Dumnezeu a considerat că este prea devreme să mă ia la el”,povesteşte Crina.
Crina este medic ginecolog,aşa că ştia bine ce o aşteaptă. „Am fost diagnosticată cu ciroză hepatică la 40 de ani,din cauza unei hepatite din timpul facultăţii,la Iaşi”,povesteşte ea. „Tot de acolo mi-a venit şi salvarea:am primit ficatul unui tânăr aflat în moarte cerebrală.
În ultimii ani,stăteam la pat 18 ore,dar cele 4 ore,cât puteam să merg,mă duceam la cabinet.” După o lungă aşteptare,a venit telefonul salvator de la profesorul Irinel Popescu,de la Spitalul Fundeni din Bucureşti.
„Peripeţiile s-au ţinut lanţ,deoarece elicopterul nu putea zbura din cauza vijeliei,aşa că ficatul a fost adus cu un avion militar”,spune Crina. Operaţia a mers bine şi femeia şi-a reluat complet viaţa după 6 luni,în aprilie 2007.
,spune Crina.
Astăzi munceşte la cabinet şi este pentru toţi cei din jur o sursă de bună dispoziţie.„Sunt mai fericită decât am fost toată viaţa mea. Mai mult,aş vrea ca oamenii să aibă mai puţine prejudecăţi în privinţa donării de organe“.
Pentru aceasta,ea a creat un site:www.transplantdeficat.ro,unde încearcă să le prezinte celorlalţi problemele celor care aşteaptă un transplant.
O poveste asemănătoare,un destin la fel de greu încercat:Viorica. Locuieşte în Râmnicu Vâlcea,este energică,obişnuită să ţină piept vieţii.
Fiind prietenă cu mama,o ştiu de când eram o copilă. Mi-era drag să merg în vizită la ei,să-i ascult râsul molipsitor. Ştiam că are probleme cu rinichii,am aflat şi că,la un moment dat,a trebuit să intre pe dializă,la fiecare două zile.
A fost o perioadă grea,cei doi copii ai ei treceau prin examene,dar ea nu a lăsat să se vadă prea mult din zbuciumul ei.
„După dializă,aveam o stare de agitaţie greu de explicat. O noapte întreagă simţeam cum îmi zumzăie tot corpul. Aşa că mă închideam în cameră,să nu-i încarc pe ai mei cu necazul meu”,îşi aminteşte Viorica.
Când s-a găsit donatorul,Viorica era „candidatul” ideal:optimist,determinat... Transplantul nu avea cum să nu reuşească! Şi aşa a fost.
De aproape 10 ani,ea se simte ca o „tinerică”:„Bine,nu cred că mai pot lucra 8 ore pe zi. Trebuie să mă menajez,iar din cauza medicamentelor am imunitatea unui copil mic. Nu-mi permit să răcesc,să fac febră. Dar,nu ştiu de ce,nu prea m-am îmbolnăvit în anii ăştia”,îmi povesteşte cum altfel decât... râzând. După transplant se simte revigorată,mai energică.
Nu vrea să confirme mituri,dar se întreabă dacă nu cumva tânărul de 21 de ani de la care a primit rinichiul nu i-a dat şi puţină tinereţe. Îl chema Mihai. Mai mult nu i-au zis doctorii de la Fundeni.
Mai multe despre povestea Crinei,în emisiunea Medicii de la Kanal D,joi 5 august,la 13,30,la care vor participa prof. dr. Irinel Popescu şi prof. dr. Mihai Voiculescu de la Spitalul Fundeni.
