Exerciţii pentru faţă şi gât pentru întinerirea tenului

1 68251 original jpg jpeg

Uneori, cremele, serurile şi alte produse menite să alunge anii de pe chip şi să evite formarea ridurilor nu sunt de ajuns. Iată doar câteva exerciţii pentru faţă şi gât pentru întinerirea tenului!

Este recomandat să faci exerciţiile zilnic,câte 20 de minute pe zi. Rezultatele vor apărea în timp. Astfel,după 4 luni vei observa că liniile fine nu vor mai fi aşa de vizibile,iar după 9 luni,chipul va părea cu câţiva ani mai tânăr.

Exerciţii pentru faţă şi gât pentru întinerirea tenului. Pentru ochi

Pune degetele mijlocii în colţurile interioare ale sprâncenelor,în timp ce degetele arătătoare sunt aşezate în colţurile exterioare ale sprâncenelor. La final trebuie ca degetele să formeze litera V sub ochi. Apasă uşor şi încearcă să priveşti cât mai sus,fără însă să mişti capul. Repetă de şase ori,după care ţine ochii strânşi 10 secunde.

Exerciţii pentru faţă şi gât pentru întinerirea tenului. Pentru gură

Ascunde dinţii cu buzele,astfel încât gura să aibă forma literei O. Încearcă să zâmbeşti cât mai larg,ţinând în acest timp dinţii ascunşi cu buzele. Repetă de şase ori,după care relaxează-te. Repetă,dar de data aceasta,pune arătătorul în mijlocul bărbiei şi mişcă pielea,în timp ce dai capul pe spate. Repetă de două ori,10 secunde.

Exerciţii pentru faţă şi gât pentru întinerirea tenului. Pentru frunte

Pune degetele în mijlocul frunţii,mâinile fiind aşezate una în faţa celeilalte. Degetele trebuie să acopere tot spaţiul dintre păr şi sprâncene. Masează fruntea cu degetele,aplicând o presiune uşoară. Mişcarea trebuie să fie din mijloc,spre extremităţi. Repetă de 10 ori.

Exerciţii pentru faţă şi gât pentru întinerirea tenului. Pentru ochi

Aşază degetele arătătoare la 1 cm sub ochi şi apasă uşor. Ascunde dinţii cu buzele şi încearcă să priveşti cât mai sus,fără să mişti capul,timp de 30 de secunde.

Exerciţii pentru faţă şi gât pentru întinerirea tenului. Pentru gât

Priveşte drept,pune degetele la baza gâtului şi ţine pielea în timp ce înclini uşor capul pe spate. Ţine-ţi respiraţia 10 secunde şi revin-o la poziţia iniţială.



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg