FOTO Un muzician de succes vrea să vândă bine şi ca pictor. Cum arată lucrările lui Bob Dylan expuse recent în Miami?

1 bob dylan in concert jpg jpeg

E compozitor, cântăreţ şi poet, însă nu se opreşte aici. Multitalentatul Bob Dylan s-a apucat serios de pictură şi are deja o colecţie impresionantă de lucrări de artă vizuală. Recent, 200 dintre acestea au fost expuse într-o expoziţie în Statele Unite ale Americii, iar fanii săi le pot admira până în aprilie anul viitor.

O carieră muzicală de succes nu e de ajuns pentru artistul octogenar Bob Dylan. Este unul dintre cei mai bine vânduţi muzicieni ai tuturor timpurilor, a câştigat un Pulitzer şi un Nobel, iar acum este recunoscut ca artist vizual. O colecţie de artă vizuală a celebrului compozitor este expusă pentru prima dată în Statele Unite, în Miami.

În ultimii 60 de ani, cântăreţul şi compozitorul Bob Dylan a produs melodii apreciate. Versurile sale poetice şi melodiile inovatoare, prezentate în hituri precum „Blowin’ in the Wind‟ şi „Like a Rolling Stone‟, i-au inspirat pe protestatarii împotriva războiului şi pe staruri rock ‘n’ roll ca Bruce Springsteen. Ajuns la vârsta de 80 de ani, Dylan continuă să cânte şi să câştige premii internaţionale pentru compoziţiile sale, inclusiv Premiul Nobel pentru Literatură, obţinut în anul 2016. În ultimele decenii, muzicianul a pus deoparte chitara mai des în favoarea pensulei şi creionului, urmărindu-şi activ pasiunea pentru artele vizuale.

Multe dintre lucrările lui Bob Dylan sunt expuse în premieră la Miami

Fanii americani au acum şansa de a-i vedea creaţiile de aproape la prima lui expoziţie de artă din SUA, mai precis la Muzeul de Artă Patricia şi Philip Frost din Miami, până pe 17 aprilie 2022. Expoziţia „Retrospectrum: Bob Dylan‟ are aproape 200 de sculpturi, picturi şi desene semnate Bob Dylan. „Retrospectrum” a fost expus pentru prima dată la Muzeul de Artă Modernă din Shanghai, în China, în urmă cu 3 ani.

Aceste lucrări nu au fost niciodată prezentate laolaltă în SUA, iar unele dintre ele nu au fost niciodată văzute de nimeni înainte, aşa că sunt multe de descoperit. Deşi arta prezentată datează încă din anii `60, majoritatea lucrărilor au fost realizate de artist în ultimii 15 ani, potrivit Associated Press.

Seria „Deep Focus‟ conţine 40 de picturi inspirate din filme celebre

Muzicianul însuşi remarcă modul în care realizările sale artistice au variat de-a lungul anilor, pe măsură ce a găsit inspiraţie în diferite colţuri ale lumii. Dylan lucrează adesea în serie. A creat peisaje, scene nostalgice ale Americii de-a lungul vestitei Route 66, ilustraţii bazate pe propriile versuri şi reprezentări ale oraşelor mari ale lumii. „Este fascinant să-mi revăd lucrările la câţiva ani după ce le-am terminat. Nu le asociez cu un anumit moment, loc sau stare de spirit, dar le văd ca parte a unui arc lung. O persoană poate fi la fel de profund influenţată de evenimentele din Morretes, Brazilia, precum un om care vinde El País la Madrid.‟, a spus muzicianul.

Citeşte şi:

Cum şi-a înregistrat Bob Dylan primul album acum 60 de ani? Fusese refuzat deja de două case de discuri

De ce a vrut Bob Dylan să renunţe la muzică şi ce întâmplare ciudată l-a ajutat să devină celebru

În cadrul expoziţiei din Miami, Bob Dylan va prezenta şi seria de lucrări „Deep Focus‟. Aceasta cuprinde 40 de pânze la scară mare, inspirate din fotografii din filme celebre din anii `70-`80. Scenele rezultate sunt cinematografice şi misterioase. După cum explică Dylan în ghidul expoziţiei, scopul său a fost „să evidenţieze diferitele dificultăţi în care se află oamenii‟, concentrându-se asupra scenelor individuale din filme.

FOTO: Instagram/frostartmuseum, mardenart.gallery , halcyongallery



Recente

Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg