Îngrijiri cu săruri şi alge
Se spune că Afrodita, zeiţa frumuseţii, s-a născut din spuma mării. Astăzi, frumuseţea se naşte la propriu din alge şi săruri. Încearcă una dintre reţetele noastre şi vei avea de câştigat.
Sărurile stimulează circulaţia
Seara,când ajungi obosită acasă,ai nevoie de un moment de relaxare. Prepară-ţi într-un lighean o soluţie pentru picioare,care îţi va stimula circulaţia sanguină şi,în plus,are efecte antispastice şi dezinfectante.
Pentru asta,ai nevoie de o linguriţă de ulei esenţial de rozmarin,de o linguriţă de ulei de salvie,de o jumătate de kilogram de sare marină şi de 20 ml de alcool de 70 de grade. Dizolvă cele două uleiuri în alcool,adaugă sarea şi amestecă până se omogenizează,apoi pune totul într-un recipient cu capac.
Pentru baia de picioare ai nevoie de două linguri de soluţie,pe care le dizolvi în trei litri de apă. Relaxează-te timp de 10 minute,şterge-ţi picioarele cu un prosop moale,apoi hidratează-le cu crema obişnuită.Măştile cu nămol întineresc tenul
Măştile cu nămol sunt benefice pentru toate tipurile de ten,având o acţiune purificatoare şi regenerantă,antiseboreică,hidratantă şi antirid. Totodată,nămolul îndepărtează celulele moarte de la suprafaţa pielii şi favorizează apariţia altora noi.
De asemenea,avantajele sale la nivelul tenului sunt foarte preţioase,datorită conţinutului de magneziu,cupru,siliciu şi de zinc.
Are efecte relaxante la nivelul muşchilor faciali şi stimulează producţia de elastină,care face tenul suplu,ajutând astfel în lupta împotriva ridurilor. Pune punga de nămol sterilizat pentru câteva minute în apă fierbinte,după care scoate conţinutul şi amestecă-l bine cu apa. Pentru ca efectul măştii cu nămol să fie complet,înainte de aplicare fă-ţi timp cinci minute pentru o baie de aburi.
Cu ajutorul unei spatule,aplică amestecul pe faţă şi stai întinsă timp de o jumătate de oră. Pentru rezultate vizibile,aplică masca zilnic,timp de 14 zile. Repetă procedeul atunci când este nevoie. Deoarece nămolul este un preparat biologic activ,la începutul curei pot apărea unele iritaţii ale pielii. În acest caz,întrerupe tratamentul temporar,iar când îl reîncepi,ţine-l pe o perioadă mai scurtă de timp (de exemplu,zilnic,timp de o săptămână).
Dacă pielea ta este iritată,ţi-au apărut pete roşiatice sau maronii permanente,apa de mare este ideală pentru a-i îmbunătăţi aspectul. Acţiunea de „albire” se datorează prezenţei în apa de mare a unor substanţe cu o acţiune ischemizantă (de reglare a circulaţiei sanguine).
Pentru asta,ai nevoie de apă de mare (se găseşte în farmacii,în sticle),pe care să o pulverizezi de mai multe ori pe zi zonele afectate. Totodată,compresele calde cu apă de mare,urmate de pulverizări reci,sunt ideale pentru un ten luminos şi curat.
Algele te ajută să slăbeşti
Algele au compoziţia ideală pentru tratamentele de slăbire şi pentru cele anticelulită. Datorită oligoelementelor,sărurilor minerale şi a proteinelor pe care le conţin,împachetările cu alge sunt deosebit de benefice pentru organism,mai ales când se urmăreşte un proces sănătos de slăbire.
Stimulând transpiraţia şi circulaţia,algele detoxifică pielea declanşând procesul de ardere a grăsimilor,tonifiind ţesuturile,eliminând toxinele şi lăsând pielea catifelată şi hidratată.
Algele nu se comercializează în starea lor naturală,ci se găsesc sub formă de pudră. Pune pudra de alge într-un bol de lemn,apoi toarnă peste ea apă sau ceai călduţ,până ajunge la consistenţa unui gel.
Cu ajutorul unei spatule din lemn,aplică preparatul pe zonele afectate şi înfăşoară-le cu o folie din plastic. Întinde-te şi aşteaptă timp de 25 de minute să-şi facă efectul. Fă apoi un duş cu apă călduţă şi hidratează-ţi pielea cu crema preferată.