Jessie J, despre momentul dureros când a suferit un avort spontan: „Va fi soare, dar nu putem evita ploaia‟
Jessie J, îndrăgita artistă în vârstă de 33 de ani, a vorbit despre clipele prin care a trecut după ce a suferit un avort spontan. Ea le oferă sfaturi femeilor care se pot confrunta cu acest lucru extrem de dificil.
După despărţirea de iubitul ei, Max Pham, cântăreaţa Jessie J luase decizia de a avea singură un copil, situaţie pe care şi-o asumase pe deplin, aşa cum ea însăşi a mărturisit. Din păcate, cântăreaţa a pierdut sarcina şi a publicat o imagine pe Instagram, complet devastată şi cu un test de sarcină negativ, în mână, înainte de a susţine un concert în Los Angeles. Artista suferise un avort spontan:
„După ce am mers la cea de-a treia ecografie, am aflat să nu se mai simt bătăile inimii. Simţeam că nu mai puteam să îmi controlez emoţiile. S-ar putea să regret că am postat asta. Sau poate nu voi regreta. Chiar nu ştiu acum‟, a scris artista, în acel moment.
După acest episod dificil din viaţa ei, Jessie J a vorbit despre această experienţă şi le-a oferit sfaturi celor care se confruntă cu acest lucru: „Ai voie să fii rănită‟, a spus ea.
„Am postat despre pierderea copilului meu, la doar câteva ore. Am reacţionat natural. Spectacolul trebuia să continue. Trebuie să transform acest episod, într-un moment inspiraţional, ştiu că voi fi ok, pentru că aşa sunt, nu? Adevărul este că trebuia doar să plâng, să cad în braţele cuiva şi să plâng din nou. Dar atunci eram singură. Nici nu aveam idee prin ce urma să trec atât emoţional, cât şi fizic, după acel spectacol (spectacolul pe care l-a susţinut în LA)‟, a spus artista.
Jessie J: „Nu am simţit niciodată o asemenea singurătate‟
Cântăreaţa a adăugat că acum înţelege complet de ce femeile trebuie să vorbească deschis despre impacul emoţional al avortului spontan: „Am învăţat acum că lucrurile pe care oamenii le cunosc despre avortul spontan nu reprezintă deloc o reflectare adevărată a ceea ce este cu adevărat. Nu am experimentat niciodată dureri fizice şi traume sau nu am simţit niciodată o asemenea singurătate. Acest lucru m-a schimbat pentru totdeauna. Este sfâşietor, dar frumos‟, a spus ea.
De asemenea, artista a mărturisit că şi-ar dori să ajute femeile care trec prin acest episod dureros: „Îmi pare foarte rău dacă ai trecut vreodată prin asta singură sau dacă treci prin asta, chiar acum, în orice stadiu al sarcinii. A-ţi pierde copilul este unul dintre cele mai grele sentimente din lume. Mă doare pentru tine. Dacă aş putea, ţi-aş aduce mâcnare, ştiu că ai nevoie mai mult decât textul rămâi puternică. Ai voie să plângi. Ai voie să te rupi de lume. Îţi este permis să fii slabă. Îţi este permis să fii epuizată de durere. Ştim că va fi soare, dar nu putem evita ploaia‟, a spus artista.
Jessie J a explicat că a decis să aibă un copil singură, pentru că este tot ce şi-a putut dori, dar şi pentru că „viaţa este scurtă‟: „Să rămân însărcinată a fost un miracol în sine şi o experienţă pe care nu o voi uita niciodată şi pe care ştiu că o voi avea din nou. Sunt încă în stare de şoc. Tristeţea este copleşitoare, dar ştiu că sunt puternică şi ştiu că voi fi bine. De asemenea, ştiu că milioane de femei din această lume au simţit această durere şi mai rău‟, a conchis artista.
Sursă: Instagram
Sursă foto: Shutterstock