M-am îndrăgostit de un arab

Nu am crezut vreodată că jumătatea mea va fi de pe meleaguri străine. Şi totuşi, s-a întâmplat să mă îndrăgostesc de un bărbat dintr-o cultură diferită de a mea. Din păcate, povestea mea de dragoste încă nu are un final fericit pentru că au apărut multe piedici în calea relaţiei noastre.

L-am întâlnit pe Kerim pe băncile facultăţii. Era din Liban şi venise să studieze în România,iar după un an,în care a învăţat limba română,s-a transferat la noi în grupă. Ieşea repede în evidenţă cu tenul lui măsliniu şi ochii superbi. Uşor-uşor,eu şi colegii mei ne-am apropiat de el. Abia aşteptam să se întoarcă din vacanţă ca să ne arate poze din Beirut,un oraş despre care puţini dintre noi auzisem,dar care părea desprins din poveştile Şeherezadei.

O frumoasă prietenie

Kerim s-a adaptat repede în grupul nostru de prieteni şi era cel care lua mereu notele cele mai mari. Aşa s-au scurs primii doi ani de facultate,timp în care n-am depăşit graniţa prieteniei. Până într-o după amiază de toamnă,când am plecat de la cursuri. Ploua torenţial,eu nu aveam umbrelă,iar în holul facultăţii m-am întâlnit cu Kerim,care s-a oferit să mă ducă acasă cu maşina. Era pentru prima dată când eram doar noi doi şi,în cele 30 de minute cât a durat drumul,am început să-l privesc pe colegul meu cu alţi ochi.

Am decis să ne unim destinele

A doua zi,m-a invitat la o cafea şi de atunci am fost nedespărţiţi. Kerim avea grijă să mă suprindă în fiecare zi cu un mic cadou sau măcar cu o floare. Era diferit de toţi bărbaţii cu care ieşisem până atunci,fiind foarte respectuos şi mereu preocupat de ceea ce-mi doresc. Mă simţeam cea mai răsfăţată şi mai norocoasă fată din lume. Relaţia noastră a evoluat şi am început să vorbim despre căsătorie. După multe discuţii,am ajuns la concluzia că cel mai simplu este să facem căsătoria civilă în ţară. Am discutat posibilitatea să ne mutăm în Liban,însă mi-am dat seama că diferenţele culturale dintre cele două ţări sunt prea mari şi mi-ar fi foarte greu să mă adaptez. În plus,el era deja de ceva timp la noi în ţară şi s-a integrat foarte bine.

Părinţii s-au împotrivit

Înainte să ajungem în faţa ofiţerului stării civile,am zis că e timpul să-i fac lui Kerim cunoştinţă cu părinţii mei,care locuiau în alt oraş. Eram sigură că o să-l placă din prima şi că se vor înţelege foarte bine. Însă lucrurile nu au stat deloc aşa,deoarece părinţii mei l-au respins pe motiv că este străin şi musulman. În zilele următoare,mama mi-a interzis să mă mai văd cu el.

Religia,un obstacol

Kerim îmi spune că împreună putem trece peste toate,dar nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva şi părinţii mei au dreptate când îmi spun de riscurile unei astfel de căsătorii. El insistă să mergem în Liban pentru a petrece vara cu familia lui şi mi-a mărturisit că rudele lui sunt persoane religioase şi că nu a discutat cu ei posibilitatea de a se căsători cu o creştină. Oare părinţii vor fi de acord ca el să se căsătorească cu o creştină sau mă vor condiţiona să trec la religia lor? Nu pot spune că sunt o persoană foarte bisericoasă,dar am fost crescută în religia ortodoxă şi vreau să rămân creştină. I-am cerut lui Kerim timp de gândire în ceea ce priveşte căsătoria noastră,deoarece mi-aş dori să am şi binecuvântarea părinţilor. El a fost de acord,dar simt că pe măsură ce timpul trece,ne despart din ce în ce mai multe lucruri. Îl iubesc pe Kerim,dar oare asta e de ajuns pentru a trece peste diferenţele dintre noi?

Irina O.,Timişoara