Machiajul pentru femei: încredere, atitudine, putere

1 68793 original jpg jpeg

Machiajul este despre încredere în sine, curaj şi atitudinea îndrăzneaţă, aceasta este concluzia unui studiu calitativ realizat în luna decembrie, cu femei având vârsta cuprinsă între 18-39 de ani.

Participantele la studiu consideră că make-up-ul,prin capacitatea de a corecta imperfecţiunile şi de a evidenţia anumite trăsături,are un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte îmbunătăţirea aspectului fizic. Este,de asemenea,un instrument care vorbeşte despre stil,conferă strălucire şi impune respect prin comunicarea autenticităţii şi încrederii în propria persoană.

Acestea sunt însă conştiente şi în legătură cu riscurile la care se supun atunci când aleg să utilizeze produse de make-up:iritaţii ale pielii şi ochilor,grăbirea procesului de îmbătrânire etc.

În cadrul studiului,au fost identificate mai multe stiluri de make-up:

Stilul natural 

Este utilizat numai pentru a ascunde anumite mici imperfecţiuni,accentul fiind pus pe frumuseţea naturală. Se apelează la fond de ten sau anticearcan,iar câteodată la fard pentru pleoape. Acest stil li se potriveşte femeilor care nu sunt adeptele unui machiaj puternic.

Stilul business 

Un machiaj simplu,ce trebuie să inspire încredere şi siguranţă. De obicei,este aplicat dimineaţa,înainte de serviciu şi se limitează la fond de ten,mascara,fard de pleoape şi ruj sau gloss.

Stilul “sunt frumoasă şi mă mândresc cu asta” 

Este aracteristic femeilor care îşi pun în evidenţă frumuseţea,asigurându-se că se bucură de admiraţia celor din jur. Este un stil abordat de regulă cu ocazia ieşirilor în oraş. Este utilizat de femeile care pun preţ pe înfăţisarea lor,sunt moderne,active şi adoră să  interacţioneze cu oamenii. Folosesc fond de ten,anticearcăn,pudră,fard de obraz,fard pentru pleoape,tuş,  mascara,ruj.

Stilul independent 

Acesta este abordat de femeile cărora le place să combine stiluri,care nu se tem să încerce ceea ce este nou. Nu au nevoie de vreo ocazie speciala pentru a se simţi libere şi încearcă să-şi creeze propriul stil în tot ceea ce fac. Sunt femei fără limite atunci când vine vorba de dinamism şi de petrecerea timpului liber în maniere inedite. Folosesc fond de ten,fard de obraz,fard pentru pleoape,creion dermatograf,  mascara şi ruj.

“Cu ajutorul make-up-ului,femeia îşi scoate în evidenţă feminitatea,devenind astfel senzuală,atrăgătoare.  Însă ea nu este doar fermecatoare. Este,mai presus de toate,liberă. Prin combinaţiile de culori şi elemente,îşi poate exprima sentimentele şi starea de spirit,look-ul şi atitudinea sa putând fi astfel mereu în concordanţă cu ceea ce simte şi trăieşte”,declară Lăcrămioara Login,Director General Exact Cercetare şi Consultanţă.



Recente

featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg