Marioara Murărescu, detalii neştiute despre emisiunea „Tezaur folcloric“. Mulţi m-au criticat: „De ce-a pus amazoana aia în generic“?
A fost una dintre vocile simbol ale Televiziunii Române şi personalitatea care a readus muzica populară la adevăratul său rang de tezaur naţional. Din păcate, succesul din viaţa publică n-a mai lăsat loc şi fericirii din viaţa personală.
În duminicile de dinainte de 1989, în jurul prânzului, genericul emisiunii „Tezaur folcloric“, cântat la taragot de Dumitru Fărcaş în 1982, pe fundalul căruia alerga o săteancă pe un cal alb, aduna familia în faţa televizorului alb-negru. Pe Programul 1 al Televiziunii Române, urma o oră de folclor autentic, cu poveşti şi cântece ale satului, în care se regăseau cei mai mulţi, fie pentru că trăiau în provincie, fie pentru că erau strămutaţi la oraş şi le lipseau datinile de acasă.
Pentru cei pentru care acel generic are şi astăzi o rezonanţă aparte, aflaţi că filmările au fost făcute în satul Gornoviţa, din judeţul Mehedinţi, iar săteanca de pe calul alb era Mariana Drăguţ, una dintre laureatele Festivalului „Maria Tănase“.
„În perioada de început a emisiunii, nici măcar generic nu am avut“, îşi amintea Marioara Murărescu, care avea 31 de ani când i s-a dat pe mână acest format, ea venind din zona radioului şi fiind absolventă a Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti. „Întâi am reuşit să găsesc acea melodie, din repertoriul lui Dumitru Fărcaş, o melodie foarte dragă tatălui copilului meu. De fapt, el a ales-o! Iar imaginea e tot din perioadă de început. Am făcut nişte filmări în Mehedinţi, o zonă cu totul specială. Puţină lume ştie că, în acea zonă de munte, şi femeile umblă călăre.
Mulţi m-au criticat: „De ce-a pus amazoana aia în generic“? Ei, dar eu am rămas cu amazoana mea! La filmări multe interprete mergeau, conform obiceiurilor zonei, călăre. Şi Angelica Stoican, şi fetele din grupul Izverna“, a explicat Marioara Murărescu într-un interviu pentru „Q Magazine“ despre emisiunea care a debutat în 1978, dar care abia în 1982 a primit un spaţiu fix în grila de programe a televiziunii.
Cu vocea-i caldă, ea îşi invita telespectatorii să descopere acea latură spirituală a satului, pe care comunismul n-o putuse trunchia, cu toată colectivizarea forţată. Era un soi de căutare a originilor şi de evadare în vechile valori naţionale, de care aveau nevoie atât ţăranii rămaşi fără glie, cât şi urmaşii lor, care trebuiau să-şi înţeleagă esenţa şi moştenirea.
Visa să devină soprană
Marioara Murărescu era ea însăşi fiică de preot, crescută pe dealurile Muscelului în spiritul valorilor satului. A fost un copil îndelung aşteptat, născut pe 1 octombrie 1947, la 18 ani după căsătoria părinţilor ei, şi care a purtat multă vreme în suflet icoana bunicului său. „Cânta la caval şi mergea cu oile, era cioban. Pleca dimineaţa, venea seara, îl vedeam rar, mă lăsa dormind, mă găsea dormind. Dar găseam lângă patul meu, când mă trezeam, o crenguţă cu alune, sau fructe de pădure, şi ştiam că a trecut pe-acolo bunicul. Ziua mă jucam cu verişoarele mele, dar eram un copil mai retras.“
Urechea muzicală i se formase de timpuriu şi cu vocea ei putea ajunge chiar soprană, aşa cum se şi visa atunci când s-a înscris la Conservator. Dar o operaţie de amigdalită avea să-i schimbe radical vocea. Şi planurile. În al patrulea an de studii, a fost marcată de profesorii Emilia Comişel şi Gheorghe Oprea, care i-au îndreptat paşii spre muzica populară. Şi tot de le la ei a învăţat să privească „folclorul ca pe ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta“.
Medicii au salvat-o în ultimul moment
Până să se stabilească la Bucureşti, s-a îndrăgostit iremediabil de un medic de provincie, pe nume Cezar Baicu. Din păcate, părinţii lui s-au împotrivit căsătoriei lor, chiar şi după ce Marioara rămăsese însărcinată. Şi, dintr-un joc al orgoliilor, ea a refuzat să se mute la Pucioasa, unde profesa Cezar, iar el n-a luat niciun moment în calcul s-o însoţească la Bucureşti.
Din povestea lor de iubire destrămată s-a născut un băiat, botezat Petre, dar soarta a făcut ca drumurile să li se mai intersecteze o dată, în 1998, din postura de medic şi pacient. Marioara Murărescu era deja o personalitate şi tocmai suferise un accident de maşină la intrarea în Târgovişte, necesitând îngrijiri urgente, după ce o coastă îi perforase un plămân. Dusă cu ambulanţa la spitalul din Târgovişte, unde lucra Cezar Baicu, acesta a cerut să fie transferată la Bucureşti, motivând că n-ar fi rezistat tentaţiei de-a păstra legătura cu ea într-un moment în care el era deja căsătorit cu o profesoară şi că nu voia să provoace alte discuţii în familie.
Medicii din Bucureşti au salvat-o în ultimul moment. Cert e că, după acest moment de cumpănă, Petre nu a vrut să-şi cunoască niciodată tatăl – şi pentru că n-a vrut să-l recunoască şi i-a plătit pensie alimentară numai în urma unui proces, şi pentru că a fost la un pas să-şi piardă mama din cauza lui.
Ecourile televiziunii
Odată intrată în Televiziunea Română, numele Marioarei Murărescu a fost indisolubil legat de emisiunea „Tezaur folcloric“, pe care a realizat-o vreme de aproape trei decenii. De-a lungul anilor, ea a străbătut ţara în lung şi-n lat, căutând piese originale de folclor, pe care le-a adunat în arhiva TVR, dar a şi lansat artişti, acolo unde simţea că palpită talentul în forma lui pură. Totodată, a organizat numeroase festivaluri de gen, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova, la Bucureşti şi Chişinău, şi tot ea a iniţiat proiectul discului de aur „Tezaur folcloric“, în 1992. Când nu avea filmări, se retrăgea la casa din Stoeneşti, judeţul Argeş, construită după Revoluţie pe un loc retrocedat, lângă pădure. Din păcate, în 2008 a fost diagnosticată cu cancer la sân, iar patru ani mai târziu boala recidiva la glanda tiroidă. În 2013, cancerul s-a mutat la coloana vertebrală, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Din cauza bolii a trebuit să se pensioneze. În iunie 2013, a fost internată la Cluj-Napoca, după ce, în noiembrie, declarase că nu mai are motivaţia să se lupte cu boala. Nu se mai putea mişca, era slăbită şi avea dureri înfiorătoare. N-a văzut culorile ultimei toamne şi nici nu s-a putut bucura de ultimele Sărbători. Într-un final, după ce a refuzat să mai fie vizitată, s-a stins din viaţă pe 30 ianuarie 2014, lăsând Televiziunea Română fără una dintre inconfundabilele sale voci.
@arhivă personală, TVR
