Măşti-tratament pentru pielea lăsată de pe braţe

1 74750 original jpg jpeg

Odată cu înaintarea în vârstă, pielea îşi pierde din elasticitate, iar producţia de colagen scade. Acest lucru provoacă, la rândul său, aspect de piele îmbătrânită şi lăsată, mai ales la nivelul braţelor. Deşi este un proces inevitabil, există modalităţi de a îmbunătăţi fermitatea tegumentului.

Mască exfoliantă cu sare de mare

Amestecă o lingură de sare de mare cu apă. Foloseşte un prosop,pe care-l cufunzi în soluţie şi pe care apoi îl aplici pe toată suprafaţa pieliibraţului. Continuă să cureţi tegumentul delicat 5 minute,apoi clăteşte cu apă rece. La fel faci şi la celălalt braţ. Pentru rezultate vizibile,repetă tratamentul o dată pe săptămână.

Mască exfoliantă cu cafea şi ulei de ghimbir

Amestecă o lingură de cafea măcinată cu câteva picături de ulei de migdale şi două linguri de ulei de nucă de cocos. Aplică pasta pe pielea braţului,masează şi apoi şterge cu un burete. Clăteşte cu apă călduţă. Această mască îndepărtează celulele moarte ale pielii.

Citeşte şi:Scapă de punctele negre de pe faţă folosind aceste creme

Mască cu căpşuni şi miere

Zdrobeşte o mână de căpşuni şi amestecă pasta cu două linguri de miere. Aplică masca obţinută pe zona afectată (braţe,faţă) şi las-o să acţioneze 15 minute,după care clăteşte cu apă călduţă. Repetă tratamentul de două ori pe săptămână pentru a obţine rezultatele pe care ţi le doreşti.

Mască cu scorţişoară şi turmeric

Amestecă 2 linguri de scorţişoară pudră cu două de turmeric pudră şi două de apă. Aplică pasta obţinută pe zona afectată,las-o să acţioneze 15 minute şi apoi clăteşte cu apă călduţă. Ambele ingrediente au capacitatea de a stimula producţia de colagen din piele.

Citeşte şi:Ce efecte au măştile de păr cu maioneză

Ulei de migdale

Uleiul de migdale este sursă bogată de vitamine esenţiale şi substanţe nutritive care pot strânge pielea braţului şi care o pot face să pară mai tonifiată. Pune-ţi în mână câteva picături de ulei de migdaleşi masează zona afectată cu el,prin mişcări circulare,blânde,15 minute. După masaj,mai lasă uleiul să acţioneze pe piele încă 20 de minute,după care clăteşte cu apă călduţă.

Credit foto:www.boldsky.com



Recente

beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg